Acest program este parte a granturilor Spaţiului Economic European, 2009-2014, coordonat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, alături de partenerii săi, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi şi Fundaţia pentru parteneriat. O parte dintre cele 390 de proiecte finanţate în cadrul proiectului sunt dedicate sau includ activităţi pentru combaterea acestui tip de discurs.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) va organiza joi, 11 august, între orele 10:30 şi 13:00, la Biblioteca Judeţeană ,,Gheorghe Şincai’’ din Oradea, o sesiune de informare cu privire la situaţia discursului instigator la ură în România. Potrivit unui studiu realizat de FDSC, intitulat ,,Discursul instigator la ură în ţara noastră’’, principalele grupuri ţintă ale discursului instigator la ură în România sunt: persoanele de etnie romă, minorităţile sexuale şi persoanele cu dizabilităţi.
,,Mesajele instigatoare sunt transmise cel mai mult prin mass-media, în special prin mediul online. Despre contextul social la nivel european şi naţional, dar şi despre exemple practice de combatere a acestui tip de discurs vom discuta în cadrul sesiunii’’, a arătat Alexandru Miroiu, ofiţer de presă în cadrul FDSC, precizând că la sesiune sunt aşteptaţi să participe jurnalişti, bloggeri, reprezentanţi ai ONG-urilor, dar şi studenţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!