Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 262 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 47.160 lei. Totodată, cinci permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şase certificate de înmatriculare, au fost constatate patru infracţiuni şi şapte tamponări. Astfel, din totalul de sancţiuni, 71 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 24 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 10 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, nouă sancţiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancţionaţi nouă căruţaşi, două sancţiuni au fost aplicate pentru depăşiri neregulamentare, iar 137 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, joi, la ora 17:45, pe Calea Sântandreiului din municipiul Oradea a fost depistat un orădean de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h, înregistrată de aparatul radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km/h.
Infracţiuni în trafic
În aceeaşi zi, la ora 10:30, pe strada P-ţa Creangă din municipiul Oradea a fost depistat un orădean de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism al cărui număr de înmatriculare provizoriu a fost radiat din circulaţie. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă. De asemenea joi, la ora 16:00, pe strada Josef Seibel din municipiul Marghita a fost depistat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Moreni, judeţul Dâmbăviţa, în timp ce conducea o autospecială, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă”, precizează subcomisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!