În atenţia şoferilor! Circulație închisă pentru lucrări la rețele de apă și canalizare

De Oana Farcas
În atenţia şoferilor! Circulație închisă pentru lucrări la rețele de apă și canalizare
La solicitarea Companiei de Apă Oradea, comisia de circulație din cadrul Primăriei a aprobat închiderea circulației rutiere pentru execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și canalizare.

Miercuri, 28 noiembrie, comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat două solicitări de închideri de străzi.

Astfel, în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie, va fi închis traficul rutier pe strada Mihai Eminescu, între strada August Treboniu Laurian și până la 20 de metri înainte de strada Nicolae Iorga în vederea execuției lucrării „Reabilitare rețele de apă, canalizare menajeră și pluvială pe strada Mihai Eminescu – tronson 4”.

„Pe perioada lucrărilor, pe strada Stănișoarei se va schimba sensul de mers, urmând să se circule dinspre Stănișoarei spre strada Mihai Eminescu, pentru a se permite accesul locuitorilor de pe strada respectivă”, se arată în comunicatul emis Primărie.

De asemenea, aceeași comisie a aprobat și închiderea circulației rutiere pe un sens pe strada Gheorghe Doja, în fața Spitalului Județean, pentru reabilitarea rețelelor de canalizare menajeră și pluvială de pe Gh. Doja – tronsonul 5, până în data de 17 decembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !