Inaugurări de ziua comunei Oşorhei

Si la editiile precedente au avut loc intreceri cabaline
Si la editiile precedente au avut loc intreceri cabaline
De vineri şi până duminică are loc cea de-a VI-a ediţie a sărbătorii dedicate comunei Oşorhei.

Deschiderea oficială a evenimentului are loc vineri la orele 15,00 la Căminul cultural din Oşorhei. Aşa cum ne-a obişnuit actuala echipă de la conducerea Primăriei Oşorhei, sărbătoarea dedicată comunei este prilej pentru a inaugura noi obiective. Vineri va fi tăiată panglia noului spaţiu social al Caritas Catolica Oşorhei şi cel al Capelei de la Fughiu. Seara se va încheia apoi cu concertele susţinute de Amazon Asz, Claudiu Borza, Alex de la Orăştie, Sherby, What’s Up.

Sâmbătă, începând cu orele 11 sunt programate concursuri de: prins purcei, concursul în urma căruia va fi desemnat „Cel mai frumos cal”, dar şi „Cel mai tare cal”. De la orele 19 au loc concertele susţinute de talentele locale: Daria Buzle şi Milena Fildan de la Şcoala generală din Oşorhei, Kristoff katallin, Ana Maria Mihăieş, Mohacsi Brighitta, Anca Căuş şi Proconsul.

Duminică acţiunea începe în forţă la orele 9,00 cu un concurs de gătit bogracs. Iar la ora 10,00 are loc concursul de atelaje. De la orele 14,50 înceop concertele. Prima care intră în scenă e Alina Tărău, urmează apoi Ansamblul Florile Bihorului, apoi Florin Ionas, Ansamblul bihorul, urmat de Ansamblul maghiar şi ansamblul Crişana. Sărbătoarea se încheie cu focuri de artificii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !