Înghesuială pentru Drumul Apusenilor!

Înghesuială pentru Drumul Apusenilor!
Constructorii se bulucesc să modernizeze traseul montan ce leagă Beiușul de Stâna de Vale, Coada Lacului și apoi spre limita cu județul Cluj.

S-au deschis ofertele pentru Drumul Apusenilor, proiectare și execuție. Nu mai puțin de 11 oferte au curs pentru drumul lung de 43.75 km, ce ar trebui să transforme turistic zona montană a Bihorului. Sunt oferte transmise atât de firme și asocieri de firme românești, cât și de firme străine. De asemenea, apar și oferte mixte, constructorii români, locali sau nu, găsindu-și asociați din străinătate, pentru a deveni eligibili în proiectul finanțat cu fonduri nerambursabile europene (FEDR).

Între ofertanți apare și PORR (Austria), compania ce a lucrat la refacerea pistei Aeroportului Oradea. Nu lipsește nici Implenia, compania care a realizat pasajul de pe Centura Oradea, de la ieșirea spre Deva (DN 76).

Drumuri Orășenești SA, patronată de orădeanul Gheorghe Vajai, apare între ofertanți, în asociere cu italienii.

De asemenea, grupul patronat de orădeanul Beniamin Rus, Selina – Trameco (Drumuri Bihor), s-a asociat cu slovacii și cu alte firme românești.

O altă companie locală de construcții, Costa Voc Impex SRL, și-a găsit asociat spaniol, pentru a depune ofertă.
Câștigătorul licitației va fi aflat după cel puțin trei luni, transmite Consiliul Județean, ce are o sarcină dificilă în a stabili un câștigător, dat fiind interesul major al ofertanților.

Obiectivul se cheamă Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, Reabilitare și modernizare Drum Județean 764A Beiuș – Stâna de Vale și DJ108J – Stâna de Vale – Coada Lacului, în lungime totală de 43,375 kilometri.

Valoarea totală estimată este de 21.420.447,72 euro.

OFERTANȚI LA DRUMUL APUSENILOR

Până la închiderea procedurii au depus oferte următoarele firme sau asocieri de firme:

a) ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL Cluj S.A.;

b) Asocierea SC DIFERIT SRL și SC STARCOM SRL;

c) S.C. SYLC CON TRANS SRL în numele asocierii formate din S.C. SYLC CON TRANS SRL, S.C. BAUPLANING SRL și S.C. SISTEMA SA și VODSTROI 98 AD;

d) Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL, EXPLAN SRL și EKY SAM SRL;

e) Asocierea DRUM ASFALT SRL, VAHOSLAV-SK SA, DRUMURI BIHOR SA, TRAMECO SA, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL;

f) Asocierea DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA, SC MBS GROUP SRL, SC AQUACONS SRL și D’ AGOSTINO ANGELO ANTONIO Construtioni Generali SRL;

g) Asocierea ELDICLAU SRL și DANYA CEBUS SRL;

h) Implenia Baugesellschaft m.b.H;

i) SC NORD VEST INFRASTRUCTURĂ și SERVICII SRL;

j) Asocierea SC OPR ASFALT SRL, COSTA VOC IMPEX SRL,OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS SA;

k) PORR CONSTRUCT SRL.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor