Inspectorii, pârâţi de sindicat

ORADEA – Inspectorii generali şcolari au fost săpuniţi bine de ministrul Mihai Hărdău pentru că nu s-au dovedit capabili să cheltuie banii alocaţi pentru laboratoarele de fizică, chimie şi biologie, susţine Ioan Ţenţ, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor (SLI).

Acesta a ţinut să folosească ocazia conferinţei de presă a sindicatului pentru a pune pe masă câteva opinii despre „picanteriile” întâlnirii ministrului Educaţiei şi Cercetării, Mihail Hărdău, cu inspectorii şcolari generali din ţară, convocaţi pentru „o beşteleală”. Liderul a calificat ca „penibil” discursul ministerial de debut al întâlnirii.

Toaletele la control
Liliana Antonescu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor (IŞJ), a menţionat că în unele judeţe banii pentru aceste investiţii nu sunt cheltuiţi în ritmul în care s-au gândit reprezentanţii MEC. În alte judeţe nu există ofertă de material didactic sau, dimpotrivă, oferta este suprasolicitată, iar achiziţiile se fac mai greu. „În judeţul nostru banii care nu au fost cheltuiţi pentru dotarea laboratoarelor au fost redistribuiţi spre alte unităţi de învăţământ, în special spre liceele cu gimnazii”, spune Liliana Antonescu.

De asemenea, aceasta a amintit că, în cursul acestei săptămâni, se va trece în revistă modul în care s-au folosit banii pentru celelalte investiţii, iar acolo unde sumele nu au fost încă utilizate, se va face redistribuirea spre alte obiecte de reinvestiţii. Inspectorul şcolar general Liliana Antonescu a recunoscut că ministrul Hărdău le-a reproşat inspectorilor generali că nu fac suficientă muncă de teren, mai exact, inspectorii au fost trimişi să controleze toate grupurile sanitare din mediul rural. „Este mult mai greu, având în vederea întreaga noastră activitate”, spune Liliana Antonescu.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase