Învierea: o dimineaţă de neimaginat

1Comentariu
Amiza Pantiş
Amiza Pantiş
În fața morții oamenii se împart în două categorii: cei care văd în ea un sfârșit fără speranţă și cei care văd dincolo de ea o speranţă fără de sfârșit. Marii filosofi ai antichității erau pesimiști.


Pentru Pavel, marele Apostol al Popoarelor, care a introdus în vocabularul credinței cuvinte precum: izbăvire, îndreptare, conștiință etc. a scris: „Totul s-a schimbat, odată cu învierea Lui Hristos”. Întreaga credință creștină începe de aici! Este cel mai maiestuos și mai formidabil eveniment al istoriei. Am cântărit argumentele care susţin Învierea şi le-am găsit impresionante! Jurnalistul englez, Frank Morison, analizează aceste argumente în lucrarea devenită clasică “Cine a dat piatra la o parte?”. Deşi a început să scrie cartea ferm hotărât să demonstreze că Învierea este un mit, pe parcurs dovezile l-au convins de adevărul ei! Cu toate acestea, ştiu că mulţi oameni inteligenţi au analizat aceleaşi dovezi şi au găsit că este imposibil să crezi în ele. Deşi multe elemente ale Învierii ne pot duce la credinţă, niciunul nu ne-o impune! Credinţa presupune posibilitatea de a o respinge, altfel n-ar mai fi credinţă. Toţi ne trăim viaţa, toţi ne trăim zilele, la graniţa dintre lumi, în intervalul de haos şi confuzie dintre moartea lui Lazăr şi învierea lui. Deşi această perioadă este limitată şi poate păli ca semnificaţie în comparaţie cu gloria viitoare care ne aşteaptă, ea este tot ce ştim şi aceasta este suficient ca să ne umple ochii cu lacrimi şi a fost suficient ca să umple de lacrimi ochii Lui Isus. Dar acest domeniu nu-l putem cunoaşte cu adevărat în sensul în care ştim că doi plus doi fac întotdeauna patru.

Unii înţeleg minunile ca o suspendare din funcţie a legilor fizice care guvernează universul. Ca semne însă ele au exact funcţia opusă. Moartea, descompunerea, entropia şi distrugerea sunt adevărate suspendări ale legilor Lui Dumnezeu. Minunile sunt crâmpeie care prevestesc zorii restaurării! Dacă nu există Dumnezeu şi tot ceea ce vedem în lumea aceasta este rezultatul unei distribuiri aleatorii a atomilor (după Bertrand Russell) atunci nu există niciun scop pentru care existăm, suntem accidente!

Vrem să credem că lucrurile stau cu totul altfel! Ştiu că Dumnezeu este dragoste. Dragostea divină va găsi o cale…

Când, vărul Său, Ioan Botezătorul, care zăcea în temniţă a pus la îndoială faptul că Iisus era Mesia, El i-a transmis prin ucenicii lui următorul răspuns (Parafrazare de Frederick Buechner): Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ce aţi văzut. „Spuneţi-i… că orbii şi-au vândut câinii care le serveau de călăuze şi acum se bucură urmărind zborul păsărilor pe cer. Spuneţi-i că şchiopii şi-au vândut bastoanele şi pe banii primiţi pe ele şi-au cumpărat bocanci de drumeţie. Spuneţi-i că dezmoşteniţii soartei au ridicat fruntea din ţarină iar cei cu sufletul vlăguit simt că trăiesc pentru prima dată în viaţa lor”.
Sunt două moduri de a gândi istoria umanităţii. Unul presupune să vedem doar războaie şi violenţă, sărăcie, durere, tragedii şi moarte. Din această perspectivă, Paştele pare o excepţie de basm. Mai există o altă modalitate de a vedea viaţa. Dacă iau „Paştele” ca punct de plecare drept singur fapt de necontestat cu privire la modul în care Dumnezeu îi tratează pe cei pe care îi iubeşte, atunci istoria umanităţii devine contradicţia iar Paştele o primă secvenţă a realităţii ultime. Speranţa curge atunci ca un şuvoi incandescent pe sub crusta ternă a vieţii zilnice.
Amiza Pantiş, studentă

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor