Ion Abrudan – Cuvânt de despărțire

Reactualizat la:
Ion Abrudan
Ion Abrudan
Iarnă grea. Anotimp al despărţirilor. Au plecat spre veşnicie, iată, actriţele Stela Popescu şi Olga Tudorache. Pleacă, pe neaşteptate, actorul ION ABRUDAN, concetăţeanul nostru.

Peste trei luni ar fi împlinit 80 de ani…Poate unora, mai ales celor tineri li se vor părea mulţi, socotind că 80 e o vărstă… dar dacă te gândeşti că din ei 56 i-a petrecut pe scenă şi că el continua să joace până mai zilele trecute, nedând semne de uituceală sau de oboseală, nu e mult.

Colegii lui pot da mărturie că Ion nu privea niciodată spre sufleur, ştia mereu perfect textul şi era întotdeauna atent la CUM păşeşte pe scândura scenei: cu un respect pe care i l-au insuflat minunaţii lui dascăli într-ale scenei, Ion Cojar, Maestrul Finteşteanu, Moni Ghelerter, Sanda Manu, dar mai ales distinsa actriţă Dina Cocea, al cărei student foarte drag era…

Coleg de grupă şi prieten cu Marin Moraru şi cu Gheorghe Dinică, iată-i de azi poate pronia cerească va rândui să joace mari spectacole pe marea scenă a Împărăţiei cereşti.

Născut la Oradea, Ion venit în Teatrul oraşului său natal de la absolvire, a debutat pe scenă orădeană şi a continuat să joace vreme de 56 de ani…Un unicat.

A jucat peste 200 de roluri, în spectacole cu piese clasice şi contemporane, româneşti şi străine, drame şi comedii, spectacole de revistă, spectacole de poezie.A fost iniţiatorul unui faimos Caffe-theatre inaugurat cu Recitalul Nicolae Labiş.

A interpretat sute de personaje principale cele mai multe, fiind mereu cotat ca un actor important al trupei. Ataşant cu personajele sale, el căuta să le imprime acea undă de originalitate care să le facă inconfundabile. Şi aşa şi erau. A lucrat impecabil cu mari regizori (Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Sandală Manu, Zoe Anghel Stanca, Mihai Măniuţiu, Alexandru Darie, Sergiu Savin, Anca Bradu, Petru Vutcărău ş. a.) A fost actorul preferat al lui Alexandru Colpacci care nu l-a ocolit în nici o distribuţie şi care i-a fost un foarte bun prieten.

Roluri remarcabile vor rămâne în Documentarul Teatrului orădean, cu tot efemerul acestei profesii : Ipingescu şi Caţavencu în comediile lui Caragiale, Ms. Şarl în Chiriţa lui Alecsandri, Papură Vodă în Sânziana şi Pepelea, George Dandin în comedia lui Moliere, Gaev în Livada de vişini, de Cehov, Oleg Baian în Ploşniţa lui Maiakovski, Bâlea în Noapte albă a lui Mircea Bradu, Directorul Filarmonicii în Abatorul lui Mrozek, Nicodemo în Cimitirul păsărilor a lui Antonio Gala şi multe, multe altele. Sute, cum spuneam…

A jucat de peste o sută de ori, cu un umor fantastic, un personaj plin de haz în spectacolul Desculţ în parc, apoi un rol dramatic în Zbor deasupra unui cuib de cuci…Să nu uităm și de simpaticul personaj Lazar Wolf din Scripcarul pe acoperiș.

A jucat, Era… aceste cuvinte la timpul trecut ne întristează cu atât mai mult, cu cât ştim ce drag i-a fost lui ÎN TEATRU, cât a iubit scena şi cu câtă sinceră iubire şi nemărginit devotament i s-a dedicat!

A condus, vreme de cinci ani , cu un devotament şi o dăruire rare, Teatrul orădean, ca şef de secţie şi ca director artistic, având realizări artistice notabile.

A fost şi VOCEA inconfundabilă a unor personaje năstruşnice în filmele de desene animate de la Zone Studio. Copiii ajunseseră să-i recunoască glasul pe stradă…bucurându-se parcă de întâlnirea neaşteptată.

Sobru, dar nu scorţos, cu un umor fin, exigent, respectând uneori chiar exagerat scena, colegii, regizorul, dar şi publicul, Ion Abrudan a fost mereu un exemplu pentru colegii tineri.

Ion Abrudan a fost un pasionat al munici sale pe scenă, socotind că talentul (harul) dăruit de bunul Dumnezeu trebuie înmulţit. Asta a şi făcut el…vreme de 56 de ani….

Soţ iubitor şi tată care şi-a adorat fiica, mândru de amândouă, care , la rândul lor l-au adorat, Ion ne-a fost, tuturor un bun şi devotat prieten. Ce poţi să-i spui, la ceas de despărţire, unui prieten ? Drum lin spre veşnicie, dragă Ioane! Drum lin…

ELISABETA POP

Rămas bun, la Teatru

Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus în holul Teatrului Regina Maria în data de 29 decembrie 2017, intervalul orar 11:00-13:00, pentru ca toți cei ce l-au cunoscut și iubit să-și poata lua rămas bun. Înmormântarea va avea loc în aceeași zi, la orele 14:00, la Capela Hașaș din Cimitirul Rulikowski.

Unul dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi actori ai Teatrului Regina Maria din Oradea va primi de acum aplauze printre îngeri. Ion Abrudan s-a stins în dimineaţa celei de a doua zile de Crăciun. Luni noaptea a suferit un infarct, a fost dus cu elicopterul la Timişoara, dar în urma unor complicaţii ...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !