Itinerarul Unirii în Transilvania, refăcut de elevii de la „Mihai Viteazul”

De Veronica Bursaşiu
Participanţii la eveniment
Participanţii la eveniment
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea a fost, în urmă cu câteva zile, gazda profesorilor și elevilor de la CT „Mihai Viteazul” Oradea care studiază la specializările tehnician în turism, tehnician în administrație și în calificarea lucrător hotelier.

În cadrul programului internațional „Școlile – Ambasadori ai Parlamentului european ”, elevii şi profesorii au participat la activitatea „Istoria românilor în context european – Itinerarul Unirii în Transilvania ”, eveniment organizat și coordonat de prof. ec. Simona-Violeta Ardelean, director adjunct al colegiului.

Unitate în diversitate

La activitate au participat ca invitați prof. Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, care le-a transmis elevilor invitația de a vedea Biblioteca Județeană ca pe un spațiu al întâlnirilor și al schimbului de idei, și nu doar un depozit material al informației.

La rândul său, omul de televiziune, scriitorul şi lect. univ. dr. Florin Ardelean a transformat discuția informală într-un context cald și familiar, stimulând elevii să treacă dincolo de o simplă prezentare a informației. Temele prezentate de elevi au vizat contextul socio-economic și locurile unde s-au desfășurat evenimentele premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918: „Leul românesc şi Marea Unire din 1918”, „Contribuția bisericii la înfăptuirea Marii Uniri”, „Locuri și evenimente desfășurate în spațiul transilvănean: orașele Unirii”. Elevii au fost coordonați de profesorii: Tămaș Mariana, Marian Monica, Pop Camelia, Botiș Daniela, David Olivia și de bibliotecarul Delia Pantea.
Programul la care au participat elevii şi profesorii are ca scop „promovarea valorilor Uniunii Europene, dezvoltând elevilor respectul pentru propria țară, pe principiul «Unitate în diversitate», învățându-i drepturile, dar și obligațiile cetățeanului european, spre a avea libertatea de a se valoriza, prin competențele obținute la școală și prin implicarea în proiect, în orice țară europeană”, explică prof. ec. Simona Ardelean, coordonator al activităţii şi director adjunct la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !