Kris Richard: „Îmi doresc să câștigăm Supercupa”

De Gavril Nutiu
Kris Richard: „Îmi doresc să câștigăm Supercupa”
Kris Richard, cel mai bun jucător orădean în „dubla” cu Karhu Basket, a prefațat meciul din Supercupă. El a afirmat că echipa sa își dorește victoria.

„Sâmbătă, jucăm cu Supercupa pe masă. Ne așteptăm să învingem, obiectivul nostru este să câștigăm primul trofeu al sezonului. Sunt încrezător că putem să jucăm mult mai bine decât am făcut-o în partidele cu Karhu Basket”, a declarat Richard. Invitat să facă o comparație între actuala echipă și cea care a câștigat titlul național în sezonul precedent, jucătorul american a evitat să dea un răspuns ferm. „Nu e treaba mea să fac astfel de comparații. Avem același nucleu de bază, dar avem și jucători noi.

Este foarte important «să ne legăm» și să consolidăm relațiile de joc, să creștem ca echipă. Trebuie să mai lucrăm mult pentru a ne crește potențialul în actuala formulă. Scopul este, indiscutabil, să repetăm performanța din sezonul precedent”, a explicat Kris Richard.

Referitor la adversara din Supercupă, jucătorul orădean e convins că aceasta este o echipă foarte valoroasă. „Am văzut Clujul până acum într-un singur meci, deci e greu să am o părere fermă despre jocul său. Este clar însă că formează o echipă foarte valoroasă”, a conchis Richard.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !