Ladislau Gyémant, Doctor Honoris Causa al UO

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Aspect de la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa
Aspect de la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa - © Foto: Crina Dobocan
Senatul Universității din Oradea i-a acordat, în data de 10 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa al UO profesorului Ladislau Gyémant.

Titlul a fost acordat în semn de apreciere pentru activitatea ştiinţifică şi didactică de excepţie.

Momentul festiv a avut loc în cadrul ședinței solemne a Senatului, fiind una dintre manifestările prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Oradea din 12 octombrie 1918.

1

„Conferirea titlului se face la iniţiativa Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Științele Comunicării. Aprecierea activităţii domniei-sale s-a făcut de către instituţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale”, a anunțat prof. Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea.

Laudatio a fost citit de prof. Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Științele Comunicării. Acesta a apreciat că Ladislau Gyémant este unul dintre cei mai importanți istorici români.

„Domnul Ladislau Gyémant face cinste comunității academice din țară și străinătate prin lucrări bazate pe documente de arhivă – culese din arhivele din România, Viena și Budapesta. Este, de asemenea, unul dintre cei mai mari specialiști ai istoriei Transilvaniei secolului al XVIII-lea, începutului secolului XIX”, a spus Ioan Horga.

2

Cercetătorul și istoricul Ladislau Gyémant s-a născut la Oradea, pe 12 septembrie 1947, într-o familie de supravieţuitori ai lagărelor naziste de la Mauthausen şi Auschwitz. A absolvit Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea, după care a urmat istoria în cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. La absolvirea facultăţii, în 1970, ca şef de promoţie pe ţară, a preluat postul de la Institutul de Istorie din Cluj, lucrând sub coordonarea academicianului Ştefan Pascu. Profesorul Ladislau Gyémant a fost unul dintre iniţiatorii Institutului de Studii Iudaice şi Istorie a Evreilor „Dr. Moshe Carmilly’’, fiind ales în 1990 director al acestei instituţii, pe care a condus-o până în 2012, cu rezultate deosebite.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !