„Le voi oferi tuturor jucătorilor ocazia de a evolua în finală”

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Internaționalul orădean Vancsik Levente
Internaționalul orădean Vancsik Levente
CSM Digi dispută vineri și sâmbătă primele două meciuri ale finalei cu CSA Steaua.

Campioana și vicecampioana ediției trecute se întâlnesc în weekend într-o reeditare a finalei din sezonul trecut al Superligii Naționale de polo, încheiată atunci cu scrorul general de 3-1 în favoarea Stelei.

Primele două partide ale seriei sunt programate la București, urmând să aibă loc vineri și sâmbătă, la Bazinul Steaua, cu începere de la aceeași oră, 20:00. Din păcate, ele nu vor fi televizate.

Cele două formații au disputat în actualul sezon și finala Cupei României, adjudecată de steliști cu un categoric 7-1. Echipa noastră își propune să aibă prestații cât mai bune și să ofere adversarei o replică puternică. „După finala Cupei, am ajuns în finala campionatului, în compania aceleiași adversare. Vrem să jucăm cât mai bine și să demonstrăm că suntem pe drumul cel bun”, ne-a declarat antrenorul CSM Digi, Dorin Costrăș.

„Diferență de valoare”

Tehnicianul orădean este conștient de superioritatea Stelei. „La ora actuală există o diferență vizibilă de valoare în favoarea Stelei. Steaua are o echipă complexă, care poate efectua numeroase schimbări. La rândul nostru, noi avem o echipă întinerită, cu mulți jucători neexperimentați. Tocmai din această cauză doresc să rulez tot lotul, să le ofer jucătorilor mai tineri ocazia de a juca în finala Superligii. Mulți dintre ei nu au mai evloluat niciodată în această fază. Avem suficientă motivație și sperăm să jucăm cât mai bine, să le punem probleme steliștilor”, a conchis Dorin Costrăș.

Meciurile CSA Steaua – CSM Digi vor fi conduse de arbitrii Adrian Alexandrescu (Oradea) și Mihai Bălănescu (București).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !