Luni, în jurul orei 15:00, poliţiştii Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Ştei împreună cu poliţiştii din Pietroasa au depistat în trafic, pe drumul judeţean 763, în localitatea bihoreană Pietroasa, un bărbat de 42 de ani, localnic, în timp ce transporta cu o autoutilitară patru metri steri de lemne de foc, de esenţă fag, în valoare de 320 lei, fără documente justificative.
Scris de erdei-Luni, în jurul orei 15:00, poliţiştii Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Ştei împreună cu poliţiştii din Pietroasa au depistat în trafic, pe drumul judeţean 763, în localitatea bihoreană Pietroasa, un bărbat de 42 de ani, localnic, în timp ce transporta cu o autoutilitară patru metri steri de lemne de foc, de esenţă fag, în valoare de 320 lei, fără documente justificative.
„Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat la Ocolul Silvic Sudrigiu, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010” a precizat subcomisar Alina Dinu, purtătorul ed cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Consiliul Local Beiuș a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici ai proiectului de înființare a unui parc fotovoltaic pe strada Traian Vuia, un obiectiv strategic prin care administrația locală urmărește reducerea costurilor energetice și creșterea independenței energetice a orașului.
În comuna Suplacu de Barcău a fost finalizat proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Suplacu de Barcău”, valoarea totală a investiției fiind de 1.793.958,40 lei, din care 1.507.557,48 lei reprezintă finanțarea eligibilă prin PNRR, plus 286.400,92 lei TVA.
Alina Ierugan a pictat peste 100 de școli din Bihor și din țară cu mesaje educative și desene motivaționale, pornind de la dorința de a fi un exemplu bun pentru propria fiică. Proiectele ei au devenit un fenomen, iar comunitățile o cheamă în continuare să dea culoare locurilor unde cresc copiii.
O schimbare importantă a fost introdusă recent în legislația care reglementează tichetele de creșă, prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 201/2025.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!