La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau la nivelul uneia dintre încăperi şi la acoperiş, ameninţând să se extindă la întreaga casă. Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşind să salveze astfel, bunuri de o valoare semnificativă. La acţiunea de stingere, care a durat aproximativ 50 de minute, a participat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tămăşeu. Ca urmare a producerii evenimentului, provocat cel mai probabil în mod intenţionat, au ars elemente de mobilier din dormitorul locuinţei, un televizor şi o suprafaţă de circa zece metri pătraţi din acoperişul casei.
Locuinţă incendiată
În cursul zilei de luni, echipajele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă situată în localitatea Niuved, comuna Tămăşeu.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 aprilie, pe Calea Borșului din Oradea.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectele pasajelor de la Magazinul Crișul și Gara Oradea au fost depuse pentru finanțare europeană
Două proiecte importante, care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, precum pasajele de la Gară și Magazinul Crișul, dar și achiziția a 20 de autobuze electrice au fost depuse spre finanțare europeană.
2
BIHON Sport local
Duminica Floriilor va fi și o sărbătoare a sportului în localitatea Girișu de Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!