Locul 3 la etapa regională a CN de înot pentru cadeţi

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Înotătorii de la CS Crişul prezenţi la competiţie
Înotătorii de la CS Crişul prezenţi la competiţie
Desfăşurată la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, în condiţii organizatorice impecabile, etapa zonală Transilvania a CN de nataţie pentru cadeţi a relevat evoluţiile remarcabile ale sportivilor de la CS Crişul.

Secţia de înot a CS Crişul, pregătită de antrenorii Illés Zsolt şi Georgeta Schier, a participat la competiţie cu un număr de 12 sportivi: Mihnea Dăscălescu, Szilágyi Szabolcs, Szentpéteri Márk, Raul Benţe, Adrian Bejuşca, Papp Zselyke, Alföldi Boglárka, la categoria 12 ani; Huszár Ingrid, Sucigan Brigitta, Pántya Franciszka, Kiss Boglárka, la categoria 13 ani; Sebastian Buzlea, la categoria 14 ani. Patru dintre aceştia au avut prestaţii foarte bune, reuşind 13 clasări pe podium.

Cele mai bune rezultate au fost înregistrate de următorii:

->Huszár Ingrid: locurile 1 la 100 m bras, 100 m liber şi 100 m fluture; locul 2 la 100 m spate; locul 3 la 400 m liber

->Mihnea Dăscălescu: locurile 1 la 100 m bras şi 100 m liber; locurile 2 la 100 m fluture şi 200 m liber; locul 4 la 100 m spate

->Sebastian Buzlea: locurile 3 la 100 m liber, 100 m fluture şi 400 m liber; locul 5 la 100 m bras; locul 7 la 100 m spate

->Papp Zselyke: locul 3 la 100 m spate; locul 6 la 100 m fluture; locul 8 la 100 m liber
Szilágyi Szabolcs: locul 5 la 100 m bras.

În urma acestor rezultate, CS Crişul a ocupat locul 3 în ierarhia cluburilor participante, după Aqua Cluj-Napoca şi SCM Timişoara. Etapa finală, pe ţară, a CN de nataţie pentru cadeţi, va avea loc tot la Oradea, în perioada 15-17 iulie. „Contăm pe mai multe medalii la etapa finală. Huszár Ingrid şi Mihnea Dăscălescu sunt favorţi cerţi în câteva probe, dar şi alţii, cum este Sebastian Buzlea, au şanse la medalii”, afirmă antrenorul Illés Zsolt.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase