Luceafărul e campioană

De Teodor Biriş
1Comentariu
Campionii de la Luceafărul Oradea
Campionii de la Luceafărul Oradea
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, echipa orădeană şi-a asigurat titlul în Liga 4.


Nu este nicio surpriză! Echipa care domină autoritar actuala ediţie a Ligii a IV-a este deja campioana Bihorului. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, graţie celor 13 puncte avans faţă de locul 2!

Ecuaţia campioanei a fost rezolvată duminică în compania studenţilor fotbalişti, de care Luceafărul a dispus cu 10-0 (5-0). Un joc în care echipa finanţată de Ioan Blidaru a strălucit din nou, în timp ce studenţii au cam rămas restanţieri la materia fotbal.

Omul meciului, de alte multe ori, a fost atacantul Constantin Roşu care a marcat de patru ori şi a ajuns la 50 de goluri în acest sezon. Un veritabil record care mai poate fi îmbunătăţit în cele patru etape rămase.

Tot în jocul cu FC Universitatea, „luceferii” au depăşit borna de 150 de goluri în campionat, golul jubiliar fiind în fapt… autogolul lui Bulz.
La finalul meciului, orădenii au încins hora campionilor în aplauzele spectatorilor. O bucurie totuşi reţinută pentru că obiectivul important abia de acum urmează: jocurile de baraj programate în 20 şi 27 iunie pentru accederea în eşalonul a treilea.

„Performanţă extraordinară”

„Mă bucur că am continuat ce am început în tur. Am câştigat fiecare meci jucat în retur, iar în continuare ne propunem la fel atât în campionat cât şi în Cupa României. Bucuria va fi deplină abia după ce vom reuşi să promovăm în Liga a III-a”, ne-a declarat Costel Roşu.

Constant în evoluţii, pasator, dar şi marcator a 17 goluri, căpitanul Adrian Balea. „Este o performanță extraordinară să câștigi un campionat indiferent la ce nivel o faci. Maniera în care am reușit noi să o facem arată cât de serios şi profesionist s-a lucrat la echipă. Avem o echipă tânară, ambiţioasă şi cu mare sete de performanță, care a crescut de la meci la meci. Aş dori să aduc mulţumiţi staffului tehnic, conducerii şi domnului Blidaru pentru condițiile proprice performantei. Personal vreau să-i multumesc lui Kiss Ervin care m-a susținut si m-a ajutat mereu cu cele mai bune sfaturi. Pentru noi sezonul nu s-a terminat, pentru că cele mai importante jocuri vor fi la baraj. Dorinţa noastră este să întreginm această muncă cu o promovare”, a spus Balea.

CASETA TEHNICĂ

LUCEAFĂRUL – FC UNIVERSITATEA 10-0 (5-0)
Stadion Luceafărul. Teren excelent. Spectatori: 100
Au marcat: Agiurgioaei 4 şi 64, C. Roşu 6, 45, 56 penalty, 83, Balea 8, Bulz 22 autogol, Ciuciu 77, Floruţ 89
Luceafărul: Goia – Tătar (66 Drăgan), Ciuciu, M. Popa, Tegzeş (66 Jude) – Balea, Teşedan, Sfârlea (72 G. Cornea), Floruţ – Agiurgioaei (72 G. Ghilea), C. Roşu. Antrenori: Zsolt Muzsnay, Kiss Alexandru şi Ioan Pap Deac.
FC Universitatea: S. Pop – S. Ungur, C. Bulz, Ţirban, Drinc, Magui (15 Leş), M. Pop, Cr. Ardelean, Ilieş, T. Cheregi (78 Leghezeu), Chebeleu. Antrenor: Sorin Bugaş
Arbitri: Vlad Vida – Sergiu Albu, Cătălin Suciu
Observator AJF: Ştefan Gallovits



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor