MADR se împrumută de la Finanțe pentru a plăti subvențiile

Aspect de la protestul fermierilor
Aspect de la protestul fermierilor
Ca urmare a protestelor fermierilor în ședinţa Guvernului de joi a fost aprobată Hotărârea ce reglementează unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbție a fondurilor alocate pentru agricultură.

Este vorba despre un împrumut de la Ministerul Finanțelor ce va fi folosit pentru plățile APIA, urmând ca această cheltuială să fie ulterior decontată la Bruxelles. Decizia vine în ziua în care fermierii au protestat în stradă cerând mai ales să li se plătească mai repede subvențiile pe 2015.

Prin acest act normativ se acordă un împrumut din partea Ministerului Finanţelor Publice în valoare de 3.600.000.000 lei, din contul de venituri din privatizare, până la sfârșitul anului 2016. După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând a fi restituite Ministerului Finanţelor Publice.

Măsura a fost necesară pentru a asigura cât mai rapid resursele financiare necesare efectuării plăţilor menționate mai sus din sume alocate temporar din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului de către Ministerul Finanţelor Publice.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe care se acordă în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, au fost stabilite schemele de plăţi directe care se aplică începând cu anul 2015, categoriile de beneficiari ai acestor scheme de plăţi, precum şi condiţiile generale de eligibilitate pentru acordarea plăţilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase