Universitarul ne-a împărtăşit experienţa personală, „fără a deveni un critic de serviciu al sistemului de învățămînt românesc acum, în aceste momente de tulburare socială și politică”.
Sunteţi profesor de 25 de ani, aţi fost mentor pentru generaţii de studenţi. Dar aţi decis să va educaţi copilul acasă. Care sunt argumentele pentru homeschoooling? Care e resortul unei asemenea decizii?
Marius Cruceru: Da, sunt profesor de 25 de ani, și de 25 de ani observ un fenomen îngrijorător: primim generații din ce în ce mai prost pregătite la nivelul liceului și al gimnaziului. Nu cred că este pentru nimeni un secret că învățămîntul românesc este în declin.
De asemenea, cred că ultimul nostru copil a făcut progrese „îngrijorătoare” pentru orice sistem care îl va pune să facă bastonașe și liniuțe începînd cu vârsta de 6 ani. De acum, de la 3 ani, știe să numere, să facă diverse operații simple, să își citească numele, să citească cuvinte simple. Cum credeți că se va comporta în clasa I? Țin prea mult la colegii mei învățători ca să le dau un astfel de tulburător în clasă.
Mai sunt și alte mecanisme ale acestei decizii. Cred că sunt destul de bine pregătit, după aproape 28 de ani de predat în diferite contexte, după 25 de ani de carieră la catedră, să îmi pot conduce copilul pe drumul științei, cel puțin până la nivelul liceului. Consider că acesta este mandatul pe care Dumnezeu ni l-a încredințat nouă, părinților, și trebuie să ne pregătim și să ne asumăm această responsabilitate.
Probabil sunt mulţi părinţi care cred că homeschollingul e varianta mai bună pentru copilul lor. Nu au curajul să ia decizia, fiindcă sunt arătaţi cu degetul ca fiind cei care îşi ratează copilul. Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru ei, aveţi contraargumente?
M.C.: Există multe contraargumente pentru acest soi de atitudine, dar nu cred că spațiul interviului nostru ne permite dezvoltarea acestora. Da, așa cum bine ați intuit, este o problemă de curaj. Nu avem curajul să ne asumăm dezvoltarea copiilor noștri. Cunosc familii care fac homeschooling, am vizitat case în care se face homescholling deja la a doua generație. Trebuie să vezi, ca să crezi.
Există riscul de a avea un copil care nu socializează dacă optăm pentru homeschooling… ? E aproape o axiomă pe care o folosesc cei care sunt împotriva acestui sistem de educaţie…
M.C.: Da, socializarea este prima problemă pe care o ridică majoritatea părinților. Este legitim să ne gândim la acest lucru. Este un mit că acești copii, care sunt educați în regim de homescholling, nu sunt capabili de socializare. Apoi, este un mit cum că ai noștri copii doresc să socializeze cu cei de vârsta lor.
Copiii sunt programați să devină adulți. Asta scrie în genele lor. Din această pricină doresc să socializeze cu adulții. Le plac adulții, trag cu urechea la adulți, chiar dacă sunt în „societăți” de copii. Fetițele se îmbracă în hainele mamelor lor, caută rujurile mamelor, caută să le imite. Băieții caută în trusele de unelte ale taților, îşi ascultă fiecare dintre aceștia cu drag bunicii. Oh, cât este de discutat despre recuperearea valorilor transgeneraționale! Educația trebuie realizată neapărat transgenerațional, prin transmiterea tradițiilor în mod corect.
Aţi personalizat un program de educaţie pentru copilul dumneavoastră? Cum decurge o zi în acest sistem? Lucraţi după manuale din ţară, din străinătate? Care sunt obiectivele, ce urmăriţi să cunoască copilul dumneavoastră, ce abilităţi doriţi să-i dezvoltaţi?
M.C.: Trebuie să vă spunem că vom fi prudenți în a da sfaturi și a spune foarte multe despre experiențele noastre. Suntem începători. Da, am studiat îndelung sistemul și demult visăm la acest lucru. Pe când ceilalți copii, care acum au 25 și 20 de ani, erau mai mici, am spus într-o doară: „Dacă Dumnezeu ne va mai da un copil, vom face homeschooling cu el”. Și Dumnezeu, cum are simțul umorului întotdeauna, ne-a făcut o surpriză.
Soția mea a rămas însărcinată cu gemeni la 44 de ani. Din păcate, numai Noah a supraviețuit. Fratele său, Ahinoam (ceea ce în ebraică înseamnă „fratele meu este o plăcere”), n-a supraviețuit. Dar așa cum ați intuit, da, programul de educație trebuie să fie ca o haină.
Trebuie să acopere toate, dar trebuie potrivită pentru fiecare și la fiecare copil în parte. Nu toți copiii au aceleași talente, dispoziții, înzestrare genetică, dar cu toții trebuie să dezvolte niște competențe minimale. Vom încerca să îi coasem „haina științei” pe măsura lui. Deja am început să facem călătorii didactice. Cred în sistemul uceniciei peripatetice.
Sunteţi de un sfert de veac la catedră. Revin cu această observaţie fiindcă vorbeşte mult despre experienţa pe care o aveţi în educaţie. Care sunt tarele, minusurile sistemului de învăţământ românesc? De ce copiii aşteaptă când sunt la grădiniţă să meargă la şcoală, şi apoi o consideră o corvoadă?
M.C.: Aș fi reținut în a deveni un critic de serviciu al sistemului de învățământ românesc acum, în aceste momente de tulburare socială și politică. Sunt alte voci care se exprimă mai competent decât mine. Această ciocnire dintre entuziasmul inițial al copilului și corvoada de „după” nu este doar în România, o întâlnim pentru tot. De ce? Pentru că niciun copil nu este făcut să fie despărțit de familie pentru a fi învățat lucruri. Trebuie să rămână în interiorul familiei pentru a-și desăvârși formarea. Presupun că majoritatea cititorilor dumneavoastră au liceul. Dacă da, atunci cu siguranță îi vor conduce pe acest drum și pe copiii lor, cu speranța minimă de succes.
În ţările cu sisteme educaţionale, la care ne raportăm tot timpul când vorbim de reformă în educaţie, un criteriu e fericirea copilului, a elevului. Ce înseamnă, din perspectiva dumneavoastră, un elev fericit şi ce ar trebui să se întâmple să avem elevi fericiţi?
M.C.: Elev fericit? Este un proverb evreiesc: fiecare proces de educație începe cu o frustrare. Nu există discipol fără disciplină, și disciplina este contrară dispozițiilor noastre naturale. Să avem elevi fericiți? Să renunțăm în a-i mai transforma în „elevi”. Să revină la statutul lor cel mai fericit: fii iubiți și fiice iubite.
Un părinte care doreşte să meargă pe drumul homeschoolingului pentru copiii săi poate primi consultaţie de la cineva?
M.C.: Da, există mai multe asociații în străinătate. Există o asociație și în Romania. Colegii și prietenii mei, care sunt mult mai experimentați și cu mult avans pe acest drum, unii dintre aceștia educându-și chiar trei sau patru copii până la nivelul liceului, vă pot îndruma mult mai bine și cu mult mai multă competență decât aș putea-o face eu la ora actuală.
Vă mulțumesc pentru interesul dumneavoastră și pentru dorința de a face cunoscută o cauză bună.
Eu vă mulțumesc pentru deschiderea cu care ați acceptat să abordăm acest subiect sensibil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!