Mărturiile unui nobil cavaler templier al secolului XXI

De Veronica Bursaşiu
2Comentarii
Mărturiile unui nobil cavaler templier al secolului XXI
Remus Barna încearcă să continue tradiţia templieră din perspectiva cavalerului templier al secolului XXI. El intră în tainele celui de-al nouălea Priorat Templier, cel al Regatului Ungariei.

Elita Cavalerilor Templieri a transmis, din generaţie în generaţie, învăţături care se dovedesc a fi aplicabile şi valabile şi astăzi. În „Credinţa templieră – Porunci pentru cel care urmează a fi cavaler”, unul dintre îndemnuri sună aşa: „Dar mai presus de toate:/Să sari, ca ars, năvalnic, făr’a aştepta chemare/Oriunde vezi sărmanul lovit, ori pus la cazne,/Lipsit de apărare: copii orfani, vădane, năpăstuiţi, pribegi,/Ia seama, cavalere, ocrotitor le eşti!”. „La intrarea în Ordinul Suprem Militar al Templului din Ierusalim (OSMTH), în Marele Priorat General Magistral al României, una dintre întrebările pe care mi le-am pus a fost dacă există o tradiţie templieră în România, dacă există dovezi istorice, mituri sau legende în acest sens, şi ce pot face eu pentru a continua tradiţia templieră din perspectiva cavalerului templier, în secolul al XXI-lea. Aşa am descoperit nevoia de a contribui la una dintre cele patru mari direcţii de acţiune ale Ordinului pe teritoriul statelor unde O.S.M.T.H. are priorate templiere”, mărturiseşte cavalerul templier Remus Barna în prefaţa volumului „Reflecţii templiere în Transilvania”.

În 2012, Remus Barna a devenit membru al Ordinului Cavalerilor Templieri. Atunci a făcut primele demersuri pentru a demonstra că pământurile româneşti, în special cele transilvane, poartă mărturii ale tradiţiei templiere. A mers în arhive, a căutat vechi principii de perenitate spirituală, a dezgropat legende care tratează trecutul ordinului şi vocaţia sa recentă şi a apelat chiar la colecţii personale. Remus Barna a fost preocupat, pe măsură ce citea şi studia mai mult, de trăirea crezului templier adaptat condiţiilor secolului al XXI-lea. Citind şi studiind, Remus Barna emite nişte ipoteze de lucru pentru a afla răspunsul la întrebări precum existenţa unor case templiere în Transilvania, modul în care s-au manifestat demnitarii transilvani alături de maeştrii templieri la negocierile unor conflicte între regii unguri şi Dogele de Veneţia, spre exemplu.

Pierre, templierul din Cetate

O notificare despre templierul Pierre, şeful corului din cetatea Oradea, despre care vorbea Nicolaus Olahus la mai bine de 100 de ani de la dispariţia Ordinului în ţările cu tradiţie templieră, a constituit prima dovadă a prezenţei cavalerilor templieri în cetatea medievală Oradea, susţine Remus Barna. Nicolaus Olahus, în „Corespondenţa cu umanişti batavi şi flamanzi”, vorbeşte despre muzicianul Pierre, templier francez, conducător al corului bisericii care se află în Cetatea Oradea. „Apoi, aceeaşi notiţă era preluată prin 1924 de către un consilier cultural al Oradiei. Surpriza a venit şi de la arheologii care restaurau Cetatea Oradea, care au găsit sub vechea biserică din Cetate o placă tombală care avea incizate elementele unui scut, cu o cruce care poate fi templieră, coiful care asupreşte un pocal, fiind datată ca fiind din jurul anilor 1300”, spune Remus Barna.

Tălmaciu, Turda, Hunedoara, Cristuru Secuiesc sunt alte câteva localităţi în care Remus Barna a descoperit urme ale prezenţei templierilor în Transilvania.

Născut pe un tezaur de taine

Remus Barna vorbeşte în „Reflecţii templiere în Transilvania” despre contextul în care a apărut Ordinul şi rolul său în situaţia confuză din Europa.

„În tandem cu biserica tradițională, care împotriva schismei se dovedea a fi suficient de puternică, trebuia găsită o alternativă convingătoare, dacă se putea zdrobitoare, ca biserica să accepte apariția unui Ordin destinat a avea un rol major în ițele confuze ale Europei. Pentru ca Ordinul să se poată impune fără mari piedici, el trebuia să se nască pe un tezaur de taine, în stare să suscite acordul bisericii și încoronatelor capete, pe niște lucruri care, dezvăluite, să poată stârni susținerea fără echivoc dată de către instituția cea mai redutabilă a acelei vremi, Papalitatea. De ce, totuși, era nevoie să se recurgă la un scenariu atât de complicat la prima vedere și, mai cu seamă, în folosul cui?”. Este doar una dintre întrebările la care poţi găsi răspuns, interpretându-l în cele din urmă în propria manieră, în cartea lui Remus Barna.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor