OTL a atenţionat asupra mai multor situaţii petrecute în acest început de săptămână. În 16 Ianuarie 2017, la ora 8:30, a avut loc o tamponare la Turnul de Apă, iar în 17 Ianuarie 2017, ora 7:45, o altă tamponare a avut loc la intersecţia str. Mihai Viteazul cu str. Independenţei. Cele două evenimente au generat întârzieri de zeci de minute ale tramvaielor aflate pe traseu.
Tot în data de 17 Ianuarie, la ora 18.15, un autocamion a doborât doi stâlpi pe str. Războieni care au blocat câteva minute şoseaua. Liniile 10, 12 şi 17 au înregistrat astfel întârzieri faţă de graficele de circulaţie. „Menţionăm că, în fiecare din situaţiile enumerate, au fost vinovaţi şoferii autoturismelor, respectiv al autocamionului”, insistă OTL, printr-un comunicat de presă.
Prea aproape
În 16 Ianuarie 2017, pe str. Primăriei, două autoturisme au staţionat în gabaritul căii de rulare. Primul, BH-48-DEA, a staţionat 5 minute în intervalul orar 13.10 – 13.15, iar cel de-al doilea, BH-45-SOS, a staţionat 20 de minute în intervalul orar 13.50 – 14.10. În ambele situaţii tramvaiele au fost nevoite să staţioneze până la degajarea căii de rulare.
„Ne cerem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate faţă de graficele de circulaţie, mulţumindu-le totodată pentru înţelegere. Revenim totodată cu rugămintea adresată conducătorilor auto de a parca autovehiculele cu atenţie şi responsabilitate astfel încât să nu afecteze circulaţia mijloacelor de transport în comun, fie acestea tramvaie sau autobuze”, mai transmite operatorul de transport în comun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!