Matematică cu profesor de top 50 mondial

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Matematică cu profesor de top 50 mondial
Profesorii de la „Oltea Doamna” îşi respectă statutul de dascăli la o şcoală cu blazon. De aceea, au demarat un proiect cu o şcoală din Delhi, iar vârf de lance ca partener este un profesor de top 50 mondial.

Profesorii de la „Oltea Doamna” doresc să-şi îmbogăţească gama de metode de predare din şcoală. Se pare că au găsit un partener perfect în persoana profesoarei Rashmi Kathuria – aflată în topul celor mai buni 50 de profesori din lume, clasament întocmit de Global Teacher Prize, competiţie supranumită Nobelul pentru Educaţie. Şcoala parteneră este Kulachi Hansraj Model School, înființată în 1972, o instituție de top, situată într-una dintre cele mai verzi zone din North Delhi.

„Când am iniţiat acest proiect ne-am propus colaborarea cu cei mai valoroşi profesori la nivel global – aşa cum e Rashmi Kathuria – astfel încât să fie promovate excelenţa, originalitatea şi viziunea creatoare. Scopul este acela de a realiza schimburi educaţionale care să permită tuturor celor implicaţi să cunoască alte culturi. Mai mult decât atât, coordonatorii acestui proiect îşi doresc acest schimb educaţional cu scopul de a îmbogăţi gama de metode de predare în şcoală, oferind astfel posibilitatea elevilor să-şi dezvolte interesele, abilităţile sociale şi hobby-urile, precum şi să-şi facă noi prieteni din alte ţări, toate acestea aducând valori importante pentru viaţa de adult şi cariera profesională viitoare. Proiectul aduce în prim-plan şi importanţa folosirii limbii engleze, instrument util pentru a-şi face prieteni şi a învăţa de la alte culturi”, a spus profesoara Mirela Gabriela Tanc, coordonator al proiectului, la rândul ei nominalizată la Global Teacher Prize.

Importanţa cunoaşterii limbii engleze a fost subliniată de Daciana Nica, preşedinta Asociaţiei Femeilor pentru Educaţie, Antreprenoriat şi Dezvoltare din Judeţul Bihor. Din experienţa pe care o are în cadrul Agenţiei Judeţene de Formare şi Ocupare Profesională, doamna Nica a subliniat că „nu poţi supravieţui pe piaţa muncii fără limba engleză”.

Cine sunt partenerii?

Kulachi Hansraj Model School este o şcoală progresistă, de top. În aceste zile, ea deține trei campusuri imense, locuri de joacă spațioase, un parc de autobuze, un auditoriu de 800 de locuri, două teatre în aer liber, 150 săli de clasă inteligente, o sală de conferințe complet echipată, laboratoare bine echipate, biblioteci, blocuri de birouri, 6.800 de elevi și 350 de membri ai personalului dedicați și instruiți. Şcoala e condusă de d-na Sneh Verma.

Școala menține o viziune globală față de educație. Este motivată să ajute elevii să devină cetățeni eficienți la nivel mondial, colaborând cu alte școli și oameni din întreaga lume, în scopul de a ajuta.
Instituţia îndeplinește normele unei școli verzi. Motto-ul său este „De la întuneric spre lumină”. Google Certified Teacher, Edmondo Certified Learner, Best e Teacher Award 2007, MHRD National ICT Award 2012, National Best Mathematics teacher AIRMC 2010, Pearson Teacher Award 2014, Global Teacher Accreditation 2015, Face2Faith Gold Award 2014, Outstanding Award 2015, Top 10 Finalists The Education Prize,Top 50 Finalist, Global Teacher Prize 2016|,Top Global Bloggers 2016, MIELA winner 2016. Sunt doar câteva dintre titlurile obţinute de profesoara Rashmi Kathuria, care vine în noiembrie la Oradea. Într-o intervenţie pe skype, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri la Şcoala „Oltea Doamna”, Rashmi s-a declarat nerăbdătoare să ne viziteze oraşul.

Rashmi lucrează ca profesoară de matematică în Delhi de douăzeci de ani. Ea a decis să predea matematica într-un mod nou, folosind o abordare mixtă, în loc să urmeze metoda manualului standard. În afară de predarea matematicii, ea include deprinderi de viață, abilități antreprenoriale și de cetățenie globală în clasele ei. În anul 2000 a înființat un laborator de matematică, unde îi ajută pe elevi să vizualizeze și să experimenteze concepte matematice folosind obiecte concrete. Ea a completat laboratorul cu un blog pentru elevi și profesori, oferind peste 500 de resurse de îmbogăţire, idei de proiecte și multe altele.

Pentru contribuția ei a primit premii de la doi președinți ai Indiei: Premiul Național pentru cel mai bun e-profesor în 2007 și Premiul TIC Național în 2010. Este coordonator național ENO (program ce susţine progresul şi promovează protecţia mediului). Pentru a face matematica mai realistă și pentru a-și învăța elevii abilități antreprenoriale, ea a contribuit la înființarea unei afaceri de școală, „Crearea de identitate locală”. Acest proiect a câștigat Premiul Global Top în School Enterprise Challenge în 2015. Rashmi împărtășește metodele sale pe scară largă, prin efectuarea unor ateliere de lucru pentru profesori și studenți, prin consilierea organizațiilor care dezvoltă materiale didactice, precum și construirea unei rețele internaționale de educatori.

proiect10

Proiectul „De la fereastra noastră”, în cadrul căruia Rashmi Kathuria va veni la Oradea, presupune o colaborare între elevii din România şi cei din India, cu scopul de a realiza schimburi educaţionale care să permită tuturor celor implicaţi să cunoască alte culturi. Unul dintre cele mai importante momente ale vizitei partenerilor din India la Oradea este programat azi, la Hotel Ramada. Este vorba despre Conferința internațională „Teachers of the 21st century” (Profesorii secolului XXI). Invitat special: d-na Rashmi Kathuria. Participare indirectă (cu lucrări) au anunţat: Irene Pereira – profesoară de franceză la Safa British School Dubai, Shivani Singh – director City Montessori School, Lucknow, India, Irene Confalone – învățătoare la Istituto Comprensivo ,,G. Falcone”, San Giovanni la Punta, Sicilia, Italia, profesori din Republica Moldova și Ungaria.

„World of stories”, activitate interactivă despre geografia, istoria și religiile țării noastre, vizită în oraş, sub motto-ul „Descoperim Oradea”- Teatrul Regina Maria, Primăria (întâlnire cu primarul), Turnul Primăriei, Piața Unirii, Pasajul Vulturul Negru, Biserica cu Lună, demonstrație culinară în cadrul programului internațional Jamie’s Food Revolution cu Patricia Albu – ambasador Food Revolution, în cadrul căreia se pregătesc sandvișuri sănătoase pentru excursie, excursie la Salina Turda, o vizită la „Gojdu”, în Cetatea Oradea (ateliere meşteşugăreşti pentru copii), la Muzeul Țării Crișurilor, Șirul Canonicilor, Bazilica Romano-Catolică – obiective care formează împreună cel mai important complex baroc din România, precum și unul dintre cele mai reprezentative ale Europei, şi o vizită la fabrica de ciocolată din Oșorhei, figurează în programul oferit oaspeţilor din India.

„Oltea Doamna” își prezintă talentele, întâlnire-surpriză cu Goel Prashant, medic specialist endocrinolog, tir cu arcul – demonstrație, dresură de câini – demonstrație, dar şi o întâlnire cu chef Nelu Matei, care face o demonstraţie de sculptură în fructe și legume la școală, sunt alte activităţi-surpriză. Partenerii din proiect au derulat deja mai multe acţiuni comune ce au avut ca temă hainele tradiţionale din cele două ţări, formulele de salut, obiceiurile de nuntă şi casele tradiţionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase