Miercuri, în jurul orei 05.20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 că, pe o stradă din Municipiul Oradea, o persoană a decedat după ce a căzut dintr-un imobil, de la înălţime.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, au identificat victima ca fiind I.L., de 41 de ani, din Municipiul Oradea. În urma primelor cercetări efectuate de poliţişti, s-a stabilit că victima a decedat după ce a căzut de la etajul trei din respectivul bloc de locuinţe, chiar de la balconul apartamentului în care locuia.
Corpul neînsufleţit al victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor pentru efectuarea necropsiei, care va releva cu exactitate cauza decesului. Poliţiştii bihoreni continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!