Atribute precum perspicacitate, noblețe, caracter, sunt doar câteva din
cele care l-au caracterizat și pe care cei care l-au cunoscut le pot confirma.
A fost o onoare și un privilegiu să-l cunoaștem și să lucrăm alături de
dânsul. Îl vom iubi și respecta pentru totdeauna, pe noi ne-a schimbat și-i
mulțumim.
Ne rugăm ca fiul și familia dumnealui să aibă puterea de a trece peste această grea încercare.Felicia, Alexandra și Sandu Țenț
Mudura Alexandru
Unii vor spune că azi ne despărțim de Domnul MUDURA ALEXANDRU SR. dar noi spunem că el va trăi veșnic prin amintirile noastre, a celor care l-au iubit și respectat.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 aprilie, pe Calea Borșului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectele pasajelor de la Magazinul Crișul și Gara Oradea au fost depuse pentru finanțare europeană
Două proiecte importante, care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, precum pasajele de la Gară și Magazinul Crișul, dar și achiziția a 20 de autobuze electrice au fost depuse spre finanțare europeană.
BIHON Sport local
Duminica Floriilor va fi și o sărbătoare a sportului în localitatea Girișu de Criș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!