Muşcat de o vulpe turbată

Muşcat de o vulpe turbată
ABRAM – Localnicii din comuna Abram au intrat în alertă. Un tânăr de doar 22 de ani a fost muşcat marţi seara, în plin centrul satului, de o vulpe. Acesta se întorcea de la muncă, când s-a trezit cu vulpea în spatele lui.

A încercat să o alunge, crezând în prima clipă că e vorba de un câine. Animalul s-a năpustit însă la piciorul lui, muşcându-l. A fost transportat de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Oradea, unde a primit îngrijirile corespunzătoare. „I s-au administrat imunoglobuline umane antirabice, cu ajutorul cărora am stopat înaintarea virusului rabic la creier.

Acesta înaintează cam 3 mm/oră, astfel încât dacă victima nu era tratată la timp, se ajungea la encefalită rabică, care este mortală”, spune dr. Sonia Drăghici, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea. Ieri, în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Bihor s-au adus două capete de vulpe din zona satului Abram, pentru a fi analizate. „În urma analizelor efectuate a rezultat faptul că una dintre cele două vulpi era turbată. Nu se ştie care l-a muşcat pe tânăr, însă noi vom întreprinde în zona respectivă diverse anchete epidemiologice pentru a îndepărta orice pericol”, susţine dr. Petru Gruia, director DSV Bihor.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !