Muzeul Francmasoneriei – 4,6 milioane lei

De Cristina Ghilea
3Comentarii
Muzeul Francmasoneriei – 4,6 milioane lei
© Studii pentru evaluarea stării zidurilor s-au derulat deja
Primăria are depuse trei proiecte pentru reabilitarea monumentelor oraşului pe fonduri europene.

Casa Darvas La Roche, zidurile Cetăţii şi clădirea viitorului muzeu al francmasoneriei, de pe strada Armatei Române, fac obiectul celor trei proiecte depuse de Primărie pentru atragerea de bani prin POR 2014-2020 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Admis

Proiectul referitor la casa Darvas de pe strada Iosif Vulcan a fost depus în urmă cu câteva luni şi a trecut de prima etapă, evaluarea administrativă, în care se verifică dacă solicitantul a depus un dosar complet. „Este primul proiect din partea de Nord-Vest care a trecut de această primă etapă”, spune Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie.

La limită

Proiectele zidurilor Cetăţii şi muzeului au fost depuse vineri, 25 noiembrie, în ultima zi înainte de expirarea termenului limită pentru acest apel. Valoarea totală a proiectului Muzeului Francmasoneriei este de 4,6 milioane de lei fără TVA. Contribuţia proprie, neeligibilă, a Primăriei este de 1,4 milioane de lei, fără TVA iar cea eligibilă, de 2%, este de peste 63.000 de lei. Imobilul situat în strada Armatei Române 4 este compusă din corpul principal, construit în 1901, monument istoric, şi anexe edificate după 1924.

„Clădirea se află în stare satisfăcătoare raportat la vârsta ei şi lipsa unei renovări sau reabiliotări capitale de-a lungul existenţei sale, prezentând însă câteva deficienţe care necesită remedieri deoarece netratarea, în timp, duce la agravarea situaţiei”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre a consiliului local. Astfel, valoarea estimată a investiţiei, cu TVA, este de 5,5 milioane de lei, cu o durată de realizare a lucrării de 24 de luni.

Zidurile

Valoarea proiectului de reabilitare a zidurilor Cetăţii este de 12,6 milioane lei, cu TVA. Contribuţia neeligibilă a Primăriei este de 389.000 lei iar cea eligibilă, de 2%, este de 245.000 lei. Reabilitarea Cetăţii a făcut obiectul a încă două proiecte cu finanţare internaţională. În contul acestei a treia etape de lucrări vor fi abordate bastioanele, curtinele şi contraescarpa, aflate într-o stare precară de conservare.

„În momentul de faţă, singurul bastion cu platforma superioară reabilitată este bastionul Ciunt, în care funcţionează teatrul de vară”, se arată în proiectul de hotărâre referitor la acest obiectiv. Nici acest bastionu nu a fost finalizat, din lipsă de bani. Toate celelalte platforme ale bastioanelor sunt, acum, terenuri virane, neamenajate.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor