Nevoia de a fi organizați, bine reprezentați, în raport cu instituțiile, cu alte organisme, sau chiar cu furnizorii de produse necesare companiilor de transport, i-a determinat pe 41 de transportatori bihoreni să devină membri ai Federației Patronilor Bihor.
„Trecem prin momente delicate și dorim ca vocile noastre să se audă atunci când suntem nemulțumiți de modul în care suntem tratați, atât de reprezentanții instituțiilor de stat, cât și de autoritățile locale și naționale”, a spus unul dintre patronii prezenți la întâlnirea organizată de Federația Patronilor Bihor în Centrul de Afaceri din Cetatea Oradea, cu transportatorii bihoreni.
De altfel, având în vedere numărul de firme de transport înscrise, conducerea FPB a hotărât înființarea unui departament special, numai pentru aceștia. „Suntem pregătiţi să apărăm interesele companiilor de transport, ori de câte ori este nevoie și să fim alături de ei, cu toată logistica de care dispunem”, a declarat președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, aflat la Oradea și participând la întrunire.
Noi membri
Anul 2015 a început pentru Federația Patronilor Bihor extraordinar. 41 de firme din domeniul transporturilor s-au înscris în cea mai veche organizație patronală din România, în aceeași zi: 5 ianuarie 2015.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a petrecut vineri, 26 aprilie, pe Calea Borșului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectele pasajelor de la Magazinul Crișul și Gara Oradea au fost depuse pentru finanțare europeană
Două proiecte importante, care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, precum pasajele de la Gară și Magazinul Crișul, dar și achiziția a 20 de autobuze electrice au fost depuse spre finanțare europeană.
BIHON Sport local
Duminica Floriilor va fi și o sărbătoare a sportului în localitatea Girișu de Criș.
România
O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că a fost pus din nou sub acuzare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat, condamnat la închisoare pentru conducere cu permisul suspendat a fost depistat și încarcerat de polițiștii din Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii rutieri bihoreni continuă acțiunile pe șoselele din județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!