Nouă sesiune de proiecte, deschisă

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
Nouă sesiune de proiecte, deschisă
AFIR va primi cereri de finanţare a investiţiilor neagricole din zona rurală pentru Submăsura 6.4 și Submăsura 6.2, unde solicitanții pot primii fonduri de până la 70.000 de Euro.

 Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide o nouă sesiune anuală de depunere a proiectelor de investiții pentru submăsurile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020 prin care sunt finanțate proiectele de investiții în activități neagricole derulate în mediul rural. „În perioada 28 iulie – 30 noiembrie 2016, AFIR va primi online proiecte de investiții pentru Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și pentru Submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, a precizat Cristian Buzlea, directorul AJFIR Bihor.

Solicitanții de fonduri europene au la dispoziție în 2016, pentru cele două Submăsuri, 158 milioane de euro, din care 73 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea 100% nerambursabilă a Planurilor de Afaceri prin submăsura (sM) 6.2 și 85 de milioane de euro sunt alocați pentru finanțarea cu până la 90% nerambursabilă a proiectelor de investiții prin submăsura (sM) 6.4.

Sesiunea anuală continuă de primire a proiectelor este deschisă în intervalul 28 iulie 2016, ora 9.00 – 30 noiembrie 2016, ora 16.00 pentru sM 6.2 și sM 6.4. Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea online pe pagina oficială a Agenției www.afir.info. Pragul minim este de 15 puncte pentru sM 6.2 şi de 10 puncte pentru sM 6.4 – acestea fiind şi pragurile de calitate aferente ultimei luni (noiembrie) din sesiune. Pragurile lunare de calitate pornesc pentru ambele sumbăsuri de la 60 de puncte în perioada 28 iulie – 31 august, scad la 45 de punte în luna septembrie şi la 30 de puncte în octombrie.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info. Pentru această sesiune, plafonul maxim de depunere a proiectelor este de 200% faţă de suma anuală alocată fiecărei submăsuri.

Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se opreşte la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice ale sesiunii şi ale etapelor de depunere, când sesiunea va rămâne deschisă indiferent dacă suma alocată va fi epuizată.

Noutăţi

Pentru ambele submăsuri, Ghidurile Solicitantului au fost modificate, în sensul completării cu informaţii suplimentare a cerinţelor, simplificării procedurilor de accesare a submăsurilor şi pentru a se face corelarea cu modificările legislative şi de proceduri survenite (modificarea HG 226/2015/ şi a HG 292/2016, precum şi a ROF selecţie). Noua formă a Ghidului Solicitantului este disponibilă pe site-ul AFIR, www.afir.info. Submăsura 6.2 dispune de o alocare financiară de 73 milioane euro pentru sesiunea continua anuală de primire a proiectelor derulată în 2016.

Investițiile eligibile în cadrul acestei submăsuri pot asigura înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi și întreprinderi mici în sectorul nonagricol din zonele rurale. Activitatea acestora presupune multe tipuri de investiții (fabricarea produselor textile și a încălțămintei, prelucrarea lemnului, producția și furnizarea de energie electrică, activități de servicii informatice, activităţi de creaţie şi interpretare artistică, activităţi de design specializat etc). Sprijinul public nerambursabil aferent submăsurii 6.2 este de 100%.

Beneficiarii care depun proiecte de investiții pot primi 50.000 euro/ proiect sau 70.000 euro/ proiect în cazul în care Planul de Afaceri prevede activități de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism. Pentru submăsura 6.4 contribuția publică totală aferentă acestei sesiuni este de 85 milioane euro. Principalul obiectiv al investițiilor realizate în cadrul acestei submăsuri este acela de a sprijini financiar microîntreprinderile şi întreprinderile mici din mediul rural, care își creează sau dezvoltă activități non-agricole în zonele rurale. Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 70%, existând posibilitatea de a se majora la 90%, în anumite condiții prevăzute în Ghidul Solicitantului.

Cei interesați să depună Cereri de Finanțare în cadrul submăsurii 6.4, pot obține până la maximum 200.000 Euro/ proiect pentru activități meșteșugărești (activitati de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole – olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii), investiții pentru producerea și comercializarea produselor non-agricole (produse textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton, chimice, farmaceutice), investiții asociate cu industria metalurgică (fabricarea de constructii metalice, mașini, utilaje și echipamente), investiții legate de furnizarea de servicii.

Totodată, precizăm că sesiunea de primire a proiectelor de investiții se încheie în data de 30 noiembrie 2016, ora 16.00 și că modalitatea de depunere a Cererilor de Finanțare este online, pentru cele 2 submăsuri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase