Nu mai au nevoie de adeverinţa de la medicul veterinar

5Comentarii
Nu mai au nevoie de adeverinţa de la medicul veterinar
Conform unei propuneri de modificare a Ordinului nr. 619/2015 privind stabilirea modului de alocare a subvenţiilor se doreşte eliminarea obligaţiei fermierilor de a depune la APIA adeverinţa de la medicul veterinar.


Potrivit documentului, crescătorii de animale vor putea să beneficieze de subvenţiile din sectorul zootehnic pe baza depunerii cererii unice, a datelor din RNE şi registrul individual al exploataţiei, cât şi pe baza copiilor după paşaportul animalelor.

Modificări

O altă modificare prevede că animalele din categoria tineret mascul şi/sau femel din rase de carne, tineret mascul şi/sau femel metis cu rase de carne şi tauri din rase de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie deţinute în aceeaşi exploataţie cel puţin o perioadă de 8 luni de la data intrării în exploataţie şi până în momentul ieşirii/până la data depunerii cererii unice de plată, după caz; momentul ieşirii animalelor menţionate anterior trebuie să fie cuprins între ziua următoare închiderii perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul precedent şi data depunerii cererii unice de plată pentru anul curent, iar prin excepţie, pentru anul de cerere 2015, acesta este cuprins între data de 21 iunie 2014 şi data depunerii cererii unice de plată la adresa/adresele exploataţiei cu cod ANSVSA/exploataţiilor cu cod ANSVSA menţionate în cerere. Animalele din categoria vaci din rase de carne şi vaci metise cu rase de carne trebuie menţinute de beneficiar pe o perioadă de reţinere de 6 luni de la datalimită de depunere a cererii unice de plată.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 8 luni, respectiv celor 6 luni au suferit intrări, respectiv ieşiri în/din exploataţiile cu cod ANSVSA deţinute de acelaşi beneficiar.

Începând cu anul de cerere 2016, documentul specific pentru schemele prevazute la art. 72 si 73 este adeverinţa eliberată de asociaţia/agentţa acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea femelelor ovine şi/sau a berbecilor de reproducţie sau femelelor caprine şi/sau a tăpilor de reproducţie, pentru care se solicită SCZ, în Registrul genealogic al rasei.

Taguri: , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor