Nu mai sunt bani pentru submăsura 6.4

De Simona Albinaru
Nu mai sunt bani pentru submăsura 6.4
Conform Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.4, aferentă sesiunii anuale 2016, s-au epuizat.

De la deschiderea sesiunii în data de 28 iulie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin această submăsură 1.241 de proiecte de investiţii, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 213 milioane de euro. După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecţia proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016 pentru sM 6.4, care este de 85.000.000 euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit, prin intermediul submăsurilor de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), 17.339 de proiecte de finanţare de la lansarea Programului, în martie 2015, şi până în prezent. Valoarea totală nerambursabila a cererilor de finanţare depuse este de aproximativ 2,72 miliarde de euro.

Dintre aceste proiecte, 4.338 de cereri de finanţare au fost deja selectate în vederea acordării finanţării către solicitanţi. Valoarea proiectelor selectate până acum este de aproximativ 883,3 milioane de euro. AFIR a semnat 3.448 de contracte de finanţare cu beneficiarii submăsurilor de finanţare. Valoarea contractelor semnate este de 309,7 milioane de euro, iar valoarea plăţilor efectuate până în acest moment este de peste 322 milioane de euro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase