O sansa pentru turismul bihorean

O sansa pentru turismul bihorean
Vreme de cinci zile, între 12 și 17 august 2013, douăzeci de tineri au avut ocazia să cunoască viața rurală din regiunea Munților Pădurea Craiului.

Asociația „Gata oricând”, având sprijinul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Bihor, a organizat o tabără în mijlocul naturii.

Proiectul, ce are o valoare totală de 14.300 de lei, și-a propus ca, prin cercetări sociologice întreprinse în teren, să afle în ce măsură locuitorii satelor montane din zona Pădurii Craiului știu că regiunea lor face parte din Situl Natura 2000, Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului și ce cred aceștia cu privire la oportunitățile și restricțiile pe care le presupune viața de zi cu zi într-o arie protejată.

Rezultate

„Din primele analize realizate pe chestionare reiese că numărul celor care nu știu că locuiesc într-un Sit Natura 2000 este încă destul de ridicat. În plus, trebuie să spunem că majoritatea localnicilor percep această situație mai degrabă din perspectiva unor presupuse dezavantaje, care ar putea împiedica dezvoltarea economică a zonei prin îngrădirea exploatării resurselor ei naturale. Și totuși, există și oameni informați ce au sesizat oportunitățile pe care conservarea naturii le poate oferi pentru dezvoltarea turismului”, a declarat Vlad Barbu, coordonatorul proiectului. „Ei sunt mai deschiși față de inițiative precum dezvoltarea turismului sau a altor activități aducătoare de venit cu impact redus în mediu, însă nu prea știu care ar putea fi acestea”, a mai declarat Vlad Barbu.

Dintre observațiile făcute de participanți, mai ales în localitățile: Gălășeni, Zece Hotare, Roşia și Damiș, s-a remarcat tendița de îmbătrânire a acestor comunități. Fenomenul este sesizabil îndeosebi la nivelul satelor ori în cătunele izolate, fiind simultan cu renunțarea la modul de viață tradițional și concentrarea populației spre centrele de comună, unde stilul de viață modern este din ce în ce mai prezent.

În cele cinci zile de tabără, tinerii participanți au aflat și despre viața sălbatică din Pădurea Craiului, au cules plante medicinale, au învățat ce înseamnă lumea carsturilor de suprafață și cum se construiește un adăpost, pentru situații neprevăzute, în pădure.

În luna septembrie, sub auspiciile aceluiași proiect, alți tineri din Oradea vor avea șansa de a participa la cea de-a doua ediție a festivalului tradițional „Straița plină”, ce are loc în comuna Roșia.

Paul Iacobaș, președintele Asociației „Gata oricând”, spune că este mulțumit de interesul și calitățile celor ce au fost prezenți în tabăra de la Damiș. El speră ca, până la finalul proiectului, organizația pe care o conduce să poată constitui acel grup de pasionați iubitori ai naturii, capabil să susțină prin acțiuni de voluntariat activitatea celor care se ocupă de administrarea Sitului Natura 2000 Defileul Crișului – Pădurea Craiului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !