Unul dintre cele mai controversate acte normative apărute anul trecut este OG nr. 4/2017, conform căreia contribuţiile pentru angajaţii part time trebuie plătite la nivelul salariului minim pe economie. Ordonanţa s-a aplicat începând cu luna august 2017 şi urmările ei se văd. Reprezentanţii mediului de afaceri susţin că aplicarea acestei ordonanţe va duce la creşterea numărului de firme trase pe dreapta, dar şi la creşterea numărului de şomeri. Datele transmise de ITM Bihor sunt relevante în acest sens.
Mai puţini angajaţi
Ceea ce începuse bine în primele luni ale anului trecut s-a terminat prost la sfârşit. Şi continuă şi mai prost în 2018. Astfel, numărul angajatorilor activi în decembrie 2016 la nivelul judeţului Bihor era de 20.639 (la data de 31.12.2015, numărul angajatorilor activi în judeţul Bihor a fost 19.693), urcând la 21.344 în luna iulie. După aplicarea Ordonanţei 4/2017, la sfârşitul lunii decembrie, cifra angajatorilor activi a scăzut la 21.039. Deci, mai puţin cu 305 angajatori. În ianuarie se păstrează cam aceeaşi cifră – 21.043 de angajatori activi.
La nivel de salariaţi activi, cifrele sunt şi mai relevante. În luna decembrie 2016, în judeţul Bihor erau 170.783 salariaţi activi (la data de 31.12.2015 numărul salariaţilor activi a fost 166.319). Cifra a urcat în luna iulie la 174.213 salariaţi activi, scăzând în decembrie 2017 la 169.619. În ianuarie, în Bihor erau înregistraţi 169.635 de angajaţi activi.
Marius Rotar, inspectorul-şef al ITM Bihor, spune că ar putea fi vorba despre sezonalitate, care se repetă în fiecare an. „Poate fi o chestie de sezon. Se ştie că în fiecare an, pe perioada iernii scade numărul de angajaţi în servicii, construcţii şi agricultură, urmând să crească în primăvară şi vară”, este de părere şeful ITM Bihor. După calculele făcute de acesta la nivelul anilor 2015 şi 2016 rezultă o diferenţă de circa 300 de angajaţi în minus între vara şi iarna lui 2015 şi de circa 1.500 de angajaţi în minus între vara şi iarna lui 2016.
Avertismente
Companiile au avertizat despre dezastrele pe care le va produce această ordonanţă, dar nu au fost luate în seamă. „La vremea respectivă am spus că această măsură va duce la desfiinţarea de locuri de muncă. Sunt anumite categorii de meserii unde persoanele respective nu pot fi angajate cu normă întreagă. Una dintre ele este cea a distribuitorilor de presă. Alta, a celor care fac curăţenie. Se întâmplă ca aceste persoane să fie angajate la doi, trei, patru sau cinci angajaţi, dar nu reuşesc să cumuleze opt ore pe zi. Rezultă cazul aberant în care o persoană lucrează 6 – 7 ore pe zi, dar plăteşte contribuţii aferente salariului minim pentru toate locurile de muncă. În cazul angajării în cinci locuri de muncă, contribuţiile aferente sunt plătite pentru 40 de ore pe zi. Teoretic nu este posibil, dar este perfect legal”, ne-a declarat Dan Octavian, preşedintele Asociaţiei Firmelor Bihorene (AFB).
Acesta spune că AFB a făcut sesizări în acest sens la Ministerul Muncii, la Ministerul Finanţelor şi la CONPIROM, organizaţia patronală de care aparţin.
Ioan Mintaş, prim-vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ne-a confirmat că actul normativ în discuţie a dus la o scădere a numărului de angajaţi. „Indiferent dacă erau angajaţi cu 2, 4 sau 6 ore, angajatorul a trebuit să-i plătească contribuţiile la nivelul salariului minim. În acest fel au crescut cheltuielile salariale, iar angajatorii au trebuit să le dea de lucru ca să acopere cele opt ore. În felul acesta a trebuit să renunţe la unii angajaţi. Problema este cu anumite categorii de angajaţi care chiar lucrează una, două sau patru ore, şi nu mai ai ce să-i dai de lucru. Este şi cazul distribuitorilor de presă”, a explicat Ioan Mintaş.
Reprezentantul CNIPMMR a precizat că s-au făcut adrese către Guvern şi Ministerul Muncii prin care se solicită revenirea asupra acestui act normativ. „Am pus în discuţie această ordonanţă inclusiv în CES. Săptămâna viitoare avem o şedinţă la care este invitat şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Îi vom prezenta şi lui aceste probleme”, promite Ioan Mintaş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!