Orădeanca Alexandra Danşa, la Parlamentul European

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Parlamentari pentru o zi
Parlamentari pentru o zi
Elevă la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, Alexandra Danşa a câştigat un concurs organizat de CEROPE.

Centrul Român de Politici Economice (CEROPE) a organizat vineri, 24 februarie, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea un concurs de dezbateri pentru liceeni, în scopul cunoaşterii instituţiilor europene şi alcătuirii unei echipe de elevi români care să plece într-o vizită de lucru la Parlamentul European. Competiţia, în care au fost înscrişi 21 de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a, a avut loc în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Parlamentul European (PE) prin jocuri educaţionale de simulare”, derulat cu susţinere financiară de la PE, de Centrul Român de Politici Economice.

eminescu-8

Concret, a fost vorba despre un grant de la Parlamentul European pentru activităţi de comunicare. La Oradea concursul s-a derulat în două colegii (Mihai Eminescu şi Iosif Vulcan), iar în ţară în licee din localităţile Slatina, Hunedoara, Arad şi Iaşi.

eminescu-3

„Ne-am dorit să promovăm ce înseamnă PE, în cadrul undei generaţii de elevi care vor vota pentru întâia oară în anul 2019 – când vor fi următoarele alegeri europarlamentare. Elevii trebuie să înţeleagă de ce este important să se prezinte la vot, dar şi că votul lor trebuie să fie unul informat. Mai mult trebuie să ştie cu se ocupă un europarlamentar. Practic, ei se joacă de-a europarlamentarii: vor vedea cum trebuie să dezbată pe un subiect anume, cum trebuie să argumenteze un subiect şi să înţeleagă că ceea ce se discută în PE sunt chestiuni care le influenţează, în bine sau rău, viaţa de zi cu zi. Parlamentul European pare o instituţie abstractă, undeva departe, cu nişte europarlamentari pe care îi trimitem din România, dar nu ştim cine sunt şi cu ce se ocupă. Am avut ocazia să constat la Hunedoara, de exemplu, judeţ care are doi europarlamentari trimişi la Bruxelles, că elevii nu ştiau cine sunt (deşi unul dintre ei era chiar şef de promoţie al liceului respectiv)”, a explicat Adina Dragoman, director executiv al CEROPE.

eminescu-6

Prezentă la deschiderea concursului, inspectorul şcolar Daniela Sopotă, i-a încurajat pe elevi, îndemnându-i să militeze pentru drepturi europene, pentru democrație şi pentru libertate.

Accent pe argumentare

Un juriu alcătuit din trei membri (istoricul Gabriel Moisa, Adina Dragoman şi Tiberiu Cazacioc – reprezentanţi ai CEROPE) a punctat felul în care elevii au ştiut să argumenteze, în care au ales tema şi au ştiut să facă anumite conexiuni cu chestiuni discutate, stilul oratoric şi coerenţa discursului.

eminescu-10

Elevii au discutat pe teme, precum: siguranţa alimentelor, drepturile consumatorilor, migraţie, azil etc. Cea mai bună s-a dovedit a fi Alexandra Danşa. Ea va merge cinci zile la Bruxelles, iar alături de echipa de proiect va vizita PE, va face un joc de simulare al PE – Parlamentarium, va merge la Comisia europeană, iar programul va fi colorat cu vizite pe la muzee.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase