Orădenii au „anihilat” Energia

De Gavril Nutiu
Radovan Markovic a marcat 18 puncte în meciul de ieri FOTO: ORADEABESTPHOTO.RO
Radovan Markovic a marcat 18 puncte în meciul de ieri FOTO: ORADEABESTPHOTO.RO
Baschetbaliştii de la CSM U Oradea au învins Energia Târgu Jiu cu scorul de 95-88.


După un început ezitant în noua ediţie de campionat, CSM U Oradea a reuşit să lege trei victorii în Liga Naţională. Reuşitele din deplasare cu Timba şi BC Mureş au fost urmate astă seară de un succes în faţa Energiei Târgu Jiu. Echipa noastră s-a impus cu scorul de 95-88, după un meci bun, pe care l-a controlat destul de autoritar. Orădenii au dovedit o formă ascendentă, fiindu-le superiori oaspeţilor la majoritatea capitolelor, mai puţin la aruncările de la distanţă. Aceasta a fost de altfel cauza pentru care diferenţa de scor nu a fost mai mare, gorjenii reducând în mod repetat din handicap, mai ales în ultimele minute, prin coşuri de trei puncte. Una peste alta, a fost o victorie incontestabilă, dătătoare de speranţe pentru meciurile care urmează.

Echipa noastră a început foarte bine partida de azi, conducând cu 6-0. Oaspeţii au înscris primele puncte abia în minutul 4, dar au micşorat treptat ecartul, izbutind să egaleze, scor 16-16 (‘9) şi chiar să treacă la conducere, scor 16-18 (‘9). Primul sfert s-a încheiat la egalitate, scor 19-19. Sfertul secund a fost echilibrat, dar orădenii au intrat în avantaj la pauza mare, scor 47-42.

Final fără emoţii

Pauza a fost un sfetnic bun pentru gazde. Oaspeţii au mai egalat o dată, scor 51-51 (‘23), dar CSM U a trecut apoi definitiv la conducere. Gazdele au practicat un joc energic în apărare, care le-a permis să se distanţeze pe tabela de marcaj. Orădenii conduceau cu zece puncte înaintea ultimului sfert, scor 75-65 şi se îndreptau spre victorie. Sfertul patru a fost bine gestionat de echipa noastră, care şi-a conservat avantajul. Aruncările de la distanţă ale lui Porter Troupe i-au apropiat pe gorjeni pe tabela de marcaj în ultimele minute, dar Markovic şi Dillon nu au greşit de la linia de pedeapsă, transformând trei lovituri libere. Rezultatul final, 95-88, consemnează victoria meritată a gazdelor.

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.300
CSM Universitatea Oradea – Energia Târgu Jiu 95-88 (19-19, 28-23, 28-23, 20-23)
CSM U Oradea: Hatten 15 (2×3), Markovic 18 (3), Paşca, Popescu 5 (1), Pop, Dillon 21 (1), Krapic 10, Nuhanovic 2, Pantic 15, Guţoaia 9 (1). Nu au jucat Hora, Lupusavei. Antrenor: Cristian Achim
Energia: Watson 14 (2×3), Porter Troupe 26 (5), Ştefan, Kremen 12 (3), Milosevic 13, Sullivan 4, Karpelesz 4 (1), Aktas 3 (1), Turner 12. Nu au jucat Bratoloveanu, Minea, Vlaicu. Antrenor: Antonis Constantinides
Eliminări pentru 5 faulturi personale: Nuhanovic / –



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !