Orădenii, oameni ai Cetăţii în Citadel Delivery

De Camelia Busu
Mihai Jurcă, Maria Scripcă şi Maia Teszler
Mihai Jurcă, Maria Scripcă şi Maia Teszler
Timp de trei zile Cetatea va fi redată comunităţii prin evenimente culturale.

Sunt foarte mulţi orădeni talentaţi dar care nu au exerciţiul interacţiunii cu publicul sau cu alţi artişti. Le este teamă să se expună public, nu ştiu poate la cine să apeleze pentru a fi îndrumaţi mai departe şi se pierd în marea masă fără a mai afla cineva de ei. Citadel Delivery încearcă să îi scoată la lumină, să le dea şansa de a se exprima în faţa celor din jur şi de a interacţiona cu membri ai comunităţii culturale orădene.

Evenimentul care va avea loc în perioada 26-28 iulie în Cetatea Oradea a fost prezentat în conferinţă de presă, ieri, de către Mihai Jurcă, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) şi de către Maria Scripcă şi Maia Teszler din partea Fundaţiei Cărtureşti. Conceptul care stă la baza acestui eveniment este redarea spațiului public cetățenilor pentru a-l face mai frumos și mai prietenos într-un oraș care își dorește să se dezvolte pentru oameni şi prin oameni.

Street Delivery, un eveniment care se desfăşoară la nivel naţional (Timişoara, Iaşi, Bacău, Baia Mare, Sibiu, Bucureşti) a reprezentat, începând cu 2006, un cadru în care societatea civilă, artişti, arhitecţi, muzicieni, locatari pot oferi o alternativă la felul în care este percepută locuirea oraşului. Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa şi de a întări timp de trei zile rolul structural pe care spaţiul public îl joacă în viaţa locuitorilor cetăţii, prin convertirea peisajului urban în spaţiu viu. Comunitatea este parte activă la acest eveniment, accentul punându-se pe interacţiunea între oamenii, pe feedback.

Inspirată și susținută de evenimentul-manifest Street Delivery, pentru prima oară la Oradea va avea loc Citadel Delivery, în Cetate, organizat de către Fundaţia Cărtureşti, în parteneriat cu APTOR, Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Bihor, Manifest pentru Oradea, şi în colaboarea cu Facultatea de Arte şi Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură din Oradea.

De altfel, APTOR sprijină evenimentul cu 45.000 de lei, reprezentând artiştii care vor susţine concerte şi partea tehnică. Maria Scripcă a dorit să sublinieze faptul, că spre deosebire de alte oraşe, aici s-a implicat activ ca partener în eveniment Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Bihor.

Ateliere

În cadrul Citadel Delivery vor avea loc ateliere de teatru, grafică, pictură, arhitectură, lectură, meşteşuguri, la care nucleul este comunitatea ca parte activă. Aceste ateliere vor avea loc în fiecare zi, între orele 10-18, iar participarea este gratuită. Vor fi şi ateliere pentru copii în care cei mici vor fi introduşi în lumea artei, a teatrului, a lecturii dar şi a sportului şi mediului.

Se vor organiza şi dezbateri pe diferite teme, cu invitaţi din Bucureşti şi din Baia Mare, la care orădenii sunt invitaţi să ia parte. Una dintre acestea va fi dezbaterea publică „Spaţiul public ca poezie”, care va avea loc vineri, 26 iulie, de la ora 18. Subiectul va fi legat de macheta Cetăţii, de cum va fi ea introdusă în toate proiectele de infrastructură a oraşului şi care este impactul acestor proiecte asupra Cetăţii.

„De ce facem Citadel Delivery şi nu Street Delivery? Pentru că dorim să aducem Cetatea sub o altă formă, şi anume să o introducem în oraş, să o trecem între primele trei obiective pe care ne-am dori să le vizităm în Oradea, să nu fie doar un loc istoric, ci să fie un loc actual, viu”, precizează Maria Scripcă.

Prima zi este şi zi de set-up, zi în care oamenii pot veni să vadă cum se decorează spaţiul din curtea palatului princiar al Cetăţii şi pot să ajute şi ei organizatorii şi voluntarii. Studenţi de la cele două facultăţi partenere lucrează deja la trei instalaţii de mobilier urban, pe care doresc să le lase după eveniment Cetăţii.

Teatru, film şi muzică

După ora 18 vor fi spectacole de teatru, film şi concerte live. Invitaţi principali sunt cei de la Kryptonite Sparks care au câştigat în 2014 premiul Best Alternative Newcomer la gala Metalhead, dar pentru că Citadel Delivery promovează în primul rând artiştii orădeni, vor concerta şi trupele orădene Falling Heads şi Astro Générale.

Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 19:00, bine cunoscuta trupă Impro Patzan va prezenta un un super show de improvizație recomandat persoanelor cu simțul umorului. Filmele care vor fi proiectate vor fi aduse de către Docuart şi Anim’est.
Şi pentru că Citadel Delivery aduce poezia în toate formele ei în Cetate, va avea loc un minimaraton al poeţilor cu un slam poetry în care aceştia îşi vor interpreta propriile poezii dar vor invita şi din public cei care doresc să îşi recite propriile versuri. Cel care va organiza şi coordona grupul de poeţi este Mihok Tamas.

La acest eveniment participă unii dintre cei mai talentați oameni ai comunității pentru a promova cultura prin toate ramurile și subramurile sale. Iar orădenii sunt invitaţi să se implice în toate activităţile Citadel Delivery, să se cunoscă, să interacţioneze, să fie sufletul acestui eveniment.

Amănunte legate de ceea ce se va întâmpla în Cetate se pot găsi şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/citadeldelivery/. Participarea la toate evenimentele din Citadel Delivery este gratuită.

Program Citadel Delivery

Atelierele tematice se vor desfășura în toate cele trei zile de eveniment, în intervalul orar 10-18:00.

Acestea sunt:

Teatru:

– Patzan Poetry – Studio Act ; Diagonele poeziei în spațiu – Toth Tunde & Dimeny Levente – actori ai Teatrului Szigligeti Oradea

Artă:

– „Eu, așa cum sunt” – atelier de grafică și ilustrații – Dafina Bușu; Atelier de caligrafie modernă – Denisa Popa
Cuvinte, lectură & literatură
– Poezia și rolul ei în societate – Slam poetry – Salvatorii de cărți – Versuri pe lampione – Salvatorii de cărți – Silent Poetry

– wered by Tatratea & CărtureștiSchoppel Cut – atelier creativ – Atelierul de poezie „Cotloane citadine, cotloanele din tine” – Mihok Tamas – Școala de Sonet – Poeți bihoreni pe muzică – Fundația Rock Filarmonica Oradea

Design

– Fashion as Poetry – Andrea Szanto
Mediu & Sport
– 3R: Reciclează, Reutilizează, Reinventează, – Federația Tinerilor din Bihor – Dor de sport – by Decathlon
Kids
– Prima mea carte cu poezii – Salvatorii de cărți – Poetry Hunt – Cărturești – Să ne jucăm că facem artă – Vianu Mureșan

*** Ritmul poeziei Citadel vine Dinsubsol – Sergiu Albui, Strigoi, Robinski, Crisstia & Axel

Vineri 26 iulie

17:30 – Vers de Deschidere — Cristian Neagoe, Maria Scripcă & Mihai Jurcă ——
18:00 – Poetry shot: Antonio Doda
18:15 – Spațiu public ca ‟poezie” — Ordinul Arhitecților din România filiala Bihor: invitați: Ștefan Ghenciulescu (arhitect, redactor șef revista Zeppelin), Ștefan Paskucz (arhitect, președintele Comisiei Zonale a Monumentelor), Cristian Culiciu (istoric în cadrul Muzeului Țării Crișurilor) & Adrian Hatos (sociolog, prof. doctor la Universitatea Oradea)
20:00 – Poetry Quiz – by Cărturești
21:00 – Concert Zimbru
22:00 Proiecții de scurt metraj (curatoriate de Docuart )

Sâmbătă 27 iulie

11:00 – Poetry shot: Vasile Leac & Vlad Mureșan
18:00 – Poetry Performance cu Mihok Tamas, Florentin Popa, Elena Boldor, Andrei Pintea, Valeriu A. Cuc
19:00 – Studio Act – Impro Patzan Show
20:00 – Concert Adam’s Nest
21:00 – Concert The Kryptonite Sparks
22:00 – Proiecții de film – Animated Poetry (curatoriate de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie anim’est)

Duminică 28 iulie

17:00 – Vernisaj – Picturile Sophiei Leopold: Dezbateri despre potențialul artistic al copiilor
18:00 – Decernarea premiilor Slam Poetry – Salvatorii de cărți
19:00 – Dj set: Sebastian Dubase
20:00 – Concert: Astro Générale
21:00 – Concert Falling Heads
22:00 – Proiecții de scurt metraj (curatoriate de Docuart )



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !