Orădenii reclamă apa ciocolatie de la robinet

Orădenii reclamă apa ciocolatie de la robinet
Zeci de orădeni au reclamat că în urma lucrărilor de spălăre a magistralelor la robinete curge apă murdară, de o culoare maronie.

Înarmat cu o mostră din apa de la robinet, Pargea Florin a mers direct la sediul Companiei de Apă Oradea pentru a reclama calitatea acesteia. „Am fost la Compania de Apă cu un flacon cu apa murdară și m-au pus să scriu o plângere. Am refuzat să o depun pentru că nu mi se pare normal să aștept 30 de zile după un răspuns”, spune mâhnit, orădeanul.
apa murdara cao (2)

Acesta spune că locuiește pe strada Lipovei și că în acest an situația s-a repetat de cel puțin patru ori și că a mai depus și alte plângeri. „Reprezentanții Companiei de Apă au invocat diverse motive, au venit și au preluat mostre după două-trei zile, când apa este curată, și au spus că vor remedia problema, însă aceasta se tot repetă”, mărturisește Pargea.

Situații temporare

Reprezentanții Companiei de Apă transmit, prin purtătorul de cuvânt Sas Alin Florin, că situațiile întâlnite de orădeni în aceste zile sunt cauzate de lucrările de spălări de magistrale, care au avut loc în nopțile de luni spre marți și marți spre miercuri. Totodată, acesta transmite ca cetățenii care observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, să transmită sesizarea la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203. În urma acestor sesizări, compania va trimite o echipă în zonă pentru efectuarea de spălări suplimentare prin hidranți.



25Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor