Palatul Ullmann intră în reabilitare

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
20Comentarii
Palatul Ullmann intră în reabilitare
Spaţiile închiriate de artişti plastici la ultimul nivel al palatului au fost evacuate de Primărie, cu motivul că, din cauza stării şarpantei, nu mai prezintă siguranţă.

După ani de cereri zadarnice către Primărie, aşteptare şi descurajare, proprietarii de locuinţe şi spaţii din Palatul Ullmann vor avea schele pe faţadele imobilului. Primăria a ajudecat, vineri, contractul de reabilitare a faţadelor şi acoperişului, în favoarea unei asocieri conduse de firme din trustul Selina, Drum Asfalt SRL (lider de asociere) – Trameco SA (asociat) – Lemacons SRL (asociat).

Tristeţi

În perspectiva lucrărilor care urmează, în urmă cu câteva săptămâni, o bună parte a atelierelor deţinute cu chirie de la Primărie de artişti plastici, au fost evacuate. În imobil sunt închiriate 15 ateliere către artiştii din Uniunea Artiştilor Plastici (UAP), 12 dintre ele erau chiar la ultimul etaj, sub şarpantă, şi nu mai prezentau siguranţă, motiv pentru care au fost notificaţi în acest sens. Celelalte 3 spaţii au rămas în continuare chiriaşilor actuali”, spune Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniului Imobiliar din Primărie.

Nemulţumirea celor evacuaţi ţine, totuşi, de faptul că, la momentul notificării nu li s-au oferit spaţii alternative.

Doi ani

Valoarea contractului este de peste 7,2 milioane lei fără TVA iatr durata estimată, de 24 de luni. Lucrările contractate sunt: înlocuirea integrală a acoperişului, înlocuirea elementelor degradate ale șarpantei, ignifugarea și tratarea antifungică a elementelor șarpantei, înlocuirea integrală a planșeului peste ultimul nivel, repararea sau înlocuirea jgheaburilor și a burlanelor, refacerea tâmplăriilor după modelele originale, demolarea și refacerea coșurilor de fum, desfacerea integrală a tencuielilor de pe fațada principală și refacerea lor din materiale compatibile cu natura stratului suport, refacerea elementelor decorative conform cu cele originale (brâuri, ancadramente, cornișe și alte piese decorative care nu mai există), recondiționarea celor existente, refacerea placajelor din faianță smălțuită de la parterul clădirii, restaurarea celor două altoreliefuri reprezentând menora păzită de lei, mascarea sau eliminarea cablurilor existente pe fațade și mutarea contoarelor pentru utilități în curtea interioară, refacerea tencuielilor degradate de pe calcane, îndreptarea, repararea, restaurarea sau înlocuirea, respectiv completarea confecțiilor metalice, precum și refacerea trotuarului dinspre Piața 1 Decembrie.

Investiția va fi finanțată din bugetul local, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor