Preşedintele Consiliului Judeţean a lansat oferta. Acum, e rândul primarilor să-şi arate interesul pentru dezvoltarea propriilor comune. E vorba despre realizarea de parcuri industriale în jurul oraşelor din judeţ, altele decât Oradea. Cornel Popa vrea ca primarii să identifice terenuri cu situaţia juridică clară, pentru ca apoi Consiliul Judeţean să se ocupe de introducerea utilităţilor necesare atragerii unor investitori.
Cornel Popa ştie că sunt bani europeni pentru introducerea utilităţilor în asemenea facilităţi industriale. Banii vor veni de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Hotărâri de Guvern. De aceea, CJ Bihor a înfiinţat deja o societate comercială care să gestioneze iniţiativele industriale.
Oriunde, numai să fie
Deşi este de loc din comuna Rieni, preşedintele Judeţului spune că nu are o preferinţă specială pentru locul în care să se realizeze primul parc industrial din Bihor. Vrea însă ca aceste facilităţi industriale să fie în jurul oraşelor, pentru ca investitorii să aibă forţă de lucru. „Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta. În oricare din aceste zone poate funcţiona un parc industrial”, spune Popa, care are deja un campion al perspicacităţii. E vorba despre primarul de Tileagd, Adrian Codrean (PNL) care a identificat deja un teren de aproape 10 hectare pentru a fi transformat în parc industrial. De asemenea, preşedintele CJ îl indică şi pe primarul de Ţeţchea, Bujor Chirilă, ca fiind interesat de oferta Consiliului Judeţean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!