Pensii europene pentru români

De Dan Birta
Pensii europene pentru români
© Carmen Polman
Românii pot obţine pensii din orice stat al UE, SEE şi Elveţia, dacă au muncit cu forme legale.

Românii care au muncit cu forme legale într-un stat al Uniunii Europene (UE), Spaţiul Economic European (SEE) şi Elveţia pot beneficia de pensie în mod similar cetăţenilor acelui stat. „A munci legal în UE, SEE și Elveția înseamnă a benefia de pensie în mod similar persoanelor care au lucrat doar într-un stat. Din fiecare stat al UE, SEE și Elveția în care o persoană a lucrat, se poate obține o pensie. În vederea deschiderii dreptului de pensie se vor totaliza perioadele de asigurare realizate în fiecare stat”, a declarat Carmen Polman, directorul economic al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor.

De asemenea, chiar dacă nu au fost realizate perioade de asigurare în statul de domiciliu, se poate solicita exportul pensiei din statul care a stabilit dreptul la pensie. Potrivit lui Carmen Polman, în prezent la CJP Bihor sunt în plată 2.322 de dosare de pensie pentru bihoreni care au muncit în alt stat.

Proiect

Pentru informarea românilor care au muncit sau muncesc în străinătate, Casa Naţională de Pensii Publice a implementat proiectul „Eficientizarea serviciilor oferite de Casa Națională de Pensii Publice lucrătorilor migranți, în aplicarea regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială”.

În cadrul proiectului, experții în aplicarea normelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială au avut întâlniri cu membri ai comunității de români din Norvegia, cu sprijinul Ambasadei României la Oslo, precum și cu experți ai instituției naționale de securitate socială din Norvegia. Unul dintre obiectivele urmărite a fost informarea lucrătorilor români aflați pe teritoriul acestei țări cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin, potrivit sistemului public de pensii din România. Discuțiile purtate în cadrul întâlnirilor au stat la baza elaborării Ghidului de îndrumare a lucrătorilor români, destinat celor care lucrează în Norvegia și nu numai.

Întâlniri în Ungaria

Tot pentru informarea românilor cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin potrivit sistemului public de pensii din România, reprezentanţi ai Casei Judeţene de Pensii Bihor au făcut parte dintr-o delegaţie care, în cursul lunii noiembrie, s-au întâlnit cu români din Ungaria şi cu instituţiile similare din ţara vecină. „Au avut loc întâlniri în trei oraşe din Ungaria: la Budapesta, la Debrețin şi la Szeged. La audienţe au participat 261 de persoane, mult mai multe decât cele care s-au înscris în prealabil (181)”, a subliniat directorul economic al CJP Bihor.

Pe parcursul celor patru zile, în afară de a oferi consultanţă şi informaţii utile beneficiarilor, au existat discuţii profesionale între reprezentanţii celor două delegaţii legate de cazuri concrete de pensii internaţionale, în scopul de a clarifica anumite aspecte. De asemenea, au avut loc discuţii referitoare la subiecte de ordin general, precum şi particularităţile celor două sisteme de pensii, prevederi legislative ale fiecărei ţări în parte.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !