„Perfuzie” la Unitatea de Transfuzie

De Veronica Bursaşiu
„Perfuzie” la Unitatea de Transfuzie
A fost inaugurat aparatul de dezgheţat plasmă şi încălzit sânge la 37 de grade.

„Aparatul, în valoare de 6.500 de euro, este o donaţie a Holcim care dotează Unitatea de Transfuzie Sanguină (UTS) din cadrul Spitalului Orăşenesc Aleşd. Firma nu se află la primul gest de acest fel faţă de comunitatea din Aleşd. În fiecare an am fost beneficiarii unei donaţii din partea lor. Un defribrilator şi un aparat de anastezie se află pe lista aparaturii finanţate de companie. UTS a fost dotată şi cu o centrifuză şi cu frigidere de alarmă din aceeaşi sursă ”, a spus Ioan Todoca. Acţiunea de luni este încă un pas spre autorizarea unităţii, este o „perfuzie ” pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină care a fost recent renovată. „Acum avem condiţii de lucru la standarde europene, iar UTS din Aleşd va fi printre primele autorizate”, a anunţat managerul Ioan Todoca.

François Pétry, director general al Holcim România şi Kevin Hughes, director general al Fabricii de Ciment Aleşd şi al Staţiei de Măcinare Turda, primarul Zeno Ţipţer, viceprimarul Letai Zoltan, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Casei de Asigurări de Sănătate, medici au fost prezenţi la eveniment.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !