Peste 2.000 de orădeni în stradă pentru a susține familia Bodnariu

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
48Comentarii
Peste 2.000 de orădeni în stradă pentru a susține familia Bodnariu
Piața Unirii a găzduit, sâmbătă, primul eveniment de amploare de la reamenajare.

Mii de orădeni au răspuns chemării bisericilor neoprotestante – Comunitatea Penticostală Oradea și Comunitatea Baptistă Oradea, cărora li s-au alăturat și Comunitatea Ortodoxă, Comunitatea Romano-Catolică, Comunitatea Greco-Catolică, Comunitatea Reformată și Comunitatea Luterană-Evanghelică. Evenimentul de un ecumenism greu de egalat – a reunit în jur de 2.500 de persoane, conform estimărilor forțelor de ordine. Prezența la manifestare e, totuși, o cifră destul de fluidă: unii dintre organizatori vorbesc de 4.000 de oameni iar pagina oficială a protestului ”Norway Return the children to Bodnariu Family” dă cifra 10.000. Evenimentul a avut o organizare deosebită: în fața palatului Vulturul Negru a fost montată o scenă pentru oficialități, două dube au asigurat sistemul de sonorizare și înregistare video a mișcării, a fost prezentă și o fanfară de 130 de instrumentiști.

Pe scenă au urcat episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul romano-catolic László Böcskei și episcopul Greco-Catolic Virgil Bercea, alături de pastorul penticostal Ioan Moldovan şi pastorul baptist Petru Vidu, președinții comunităților care au organizat manifestarea.

Autoritățile locale și naționale au fost reprezentate de viceprimarul Mircea Mălan, Popa Cornel – președintele Consiliului Județean Bihor, Florin Bodog – senator PSD, Cseke Attila Zoltan – deputat UDMR, Florica Cherecheș și Ioan Cupșa, deputat PNL.
S-au remarcat pe scenă și solistele de muzică populară Florica Bradu şi Florica Zaha.
Manifestarea a început la ora 12:00 cu intonarea imnului național, cel al Uniunii Europene și cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Organizatorii au împărțit participanților baloane colorate și afișe inscripționate cu mesaje de susținere a familiei Marius și Ruth Bodnariu. În noiembrie 2015, statul norvegian, prin instituția sa de protecție a copilului – Barnevernet, le-a luat soților cei cinci copii, sub motivul că părinții ar folosi violența fizică în educarea celor mici și i-ar îndoctrina religios.
Organizatorii protestului și participanții apreciază intervenția Norvegiei în viața familiei mixte, româno-norvegiene, ca un abuz și cer insistent returnarea copiilor în familie.

Familia tradițională

Episcopii și reprezentanții bisericilor tradiționale au fost invitați să-și prezinte, la microfon mesajele, în fața unei mulțimi preponderent neoprotestante. ”Am venit pentru că nu putem fi indiferenți. Am venit pentru că ne pasă, ne doare foarte tare ceea ce se întâmplă. Nu suntem aici pentru a judeca sau condamna pe cineva, nu am venit să criticăm persoane și cu atât mai puțin să jignim pe cineva. Departe de noi acest gând. Am venit animați de credința tare în puterea lui Dumnezeu, înaripați de speranța puternică anume că toate se vor rezolva faborabil mai devreme sau mai târziu, încălziți de dragostea creștină fierbinte, care pe toate le crede, pe toate le rabdă, pe toate le nădăjduiește. Toți cei care suntem aici azi am venit pentru că noi credem în miracole”, a fost mesajul episcopului ortodox, primit cu un Amin de mulțime.

Episcopul romano-catolic László Böcskei a preferat să se refere la familie că la prima șansă a copiilor de a învăța valorile morale, ”se poate începe a-l cinsti pe Dumnezeu și a folosi corect libertatea”.
Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a ridicat în fața publicului aspectul ”relativizării”: ”din păcate sunt tot mai multe atacuri şi încercări la care este supusă familia creştină. Astăzi totul este relativ – trăim într-o cultură a relativului şi relativismului, a efemerului şi efemeridelor – nimic nu mai are valoare de principiu, morala este desuetă”.

”Cu toţii ne-am născut într-o familie şi mărturisim dragostea pe care am primit-o; cu toţii ştim suferinţele copiilor instituţionalizaţi; cu toţii credem într-o lume mai bună şi vom fi capabili să o realizăm dacă avem curajul să folosim trei cuvinte simple: te rog, mulţumesc, iartă-mă. Le-a propus tot Papa Francisc. Spun te rog, pentru că-l respect pe cel de lângă mine; spun mulţumesc, pentru că-l iubesc pe cel de lângă mine; spun iartă-mă, pentru că a greşi este omenesc şi, şi eu greşesc de multe ori. Aceste trei cuvinte ar trebui cel mai des folosite în familiile noastre”, a mai spus el.

Cuvântări

Invitat la microfon, viceprimarul Mircea Mălan a punctat faptul că centrul orașului, Piața Unirii, redevine inima orașului, un loc unde acesta se exprimă ”civic, cultural și artistic”.
”Sunt sigur că ne vom reîntâlni în acest spațiu pentru a ne bucura de el cu familia, pentru a discuta, pentru a lua poziție în legătură cu ce se întâmplă în lume și a apăra pașnic valorile fundamentale care ne sunt proprii”.
Senatorul PSD Florian Bodog a ales să facă un simbolic pas în lateral, fără a se poziționa partizan, și să invite publicul la o reflecție pe care majoritatea părea că se ferește să o pună în discuție: ”Eu voi vorbi doar de copii şi fiecare dintre noi în sufletul nostru credem că nimeni nu are dreptul să traumatizeze un copil, nici fizic, nici psihic un copil. Este regretabil că într-un stat de drept, civilizat al Europei, legea este atât de dură, însă pentru copii poate că asigură mai multă protecţie decât în ţara noastră şi o spun cu mare durere în suflet. În ultimii ani în România peste 10.000 de copii au fost abuzaţi, în România peste 2.300 de copii au fost luaţi de lângă familiile lor. Nu este o fericire pentru nimeni, pentru niciun copil să-şi piardă familia. Însă noi toţi am fost martori direcţi sau indirecţi la unele traumatisme la care sunt supuşi copiii, fizice sau psihice”.

Depuatul Cseke Attila și-a conturat intervenția pe afirmația că noi, în această parte de lume, am fi mai legați de familie și prieteni decât nordicii și de accea am simți mai acut nevoia apropierii familiei. Deputatul Florica Chereceș a puntat că sâmbătă, în Piața Unirii, prin prezența atâtor prelați de frunte, la Oradea s-a realizat o unire simbolică.
Momentul Bodog terminat, discursurile au reintrat pe făgașul logic stabilit de organizatori: ceea ce se întâmplă soților Bodnariu e un abuz și statul să nu se amestece peste legea creștină! În plus, s-a atins, din nou, problema familiei tradiționale, unul dintre vorbitori exprimându-și regretul că multe state din Europa respectă statutul cuplurilor formate din persoane de același sex.

Lege rea!

Din partea comunităților organizatoare au transmis mesaje: Szabo Laszlo – Convenția Baptistă Maghiară, Paul Negruț – Rectorul Universității Emanuel, Viorel Iuga – președintele Uniunii Bisericilor Baptiste, Moise Ardelean – președintele Uniunii Bisericilor Penticostale.

”Noi suntem aici și vom fi aici în baza unei convingeri. Noi scriem, noi postăm, noi manifestăm, noi cerem autorităților să lucreze pentru că avem niște convingeri. Și prima noastră convingere exprimată de atâtea ori este că locul copiilor este în familie, lângă părinți”, s-a auzit de la microfon.

”Norvegia a greșit și nimeni în lumea aceasta nu mă va putea convinge altfel. Îmi veți spune că așa este legea, legea este rea! Schimbați-o! (…)Nu poate nicio lege să despartă legea lui Dumnezeu. Dacă Norvegia are o lege rea, care vrea să despartă părinții de copii, să o schimbe sau să o folosească pentru ei. Dar nu pentru noi și copiii noștri!(…) Noi părinții acceptăm ajutor, dar nu ajutorul de a fi privați de drepturi și responsabilități. Lăsați copiii lângă noi și ajutați-ne să-i creștem bine. Dar ascultați-ne bine: dacă vă trece prin cap că a crește copilul cu teamă de Dumnezeu este rău, atunci noi știm că este bine. Vom asculta de Dumnezeu și vom crește copiii așa!”, a fost una dintre intervențiile finale la microfon, căreia i s-a răspuns cu Amin.

Pe parcursul manifestării, mulțimea a cântat imnuri religioase acompaniată de fantară și, la final, a eliberat baloanele. ​

 

 



48Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor