Peste 2000 de spectatori la CSM Oradea – Energia, iar arbitrajul ostil și confuz

De Gavril Nutiu
1Comentariu
Peste 2000 de spectatori la CSM Oradea – Energia, iar arbitrajul ostil și confuz
© Uros Lucic
Afluxul spectatorilor la meciul dintre CSM CSU Oradea şi Energia a fost peste media partidelor precedente, peste 2000 de iubitori ai baschetului fiind prezenţi duminică la arenă.

CSM CSU Oradea se află pe locul 3 în topul numărului de spectatori la meciurile din Liga Naţională, cu o medie de 1225 pe partidă. Pe primele două locuri se află U BT Cluj, cu o medie de 2600, respectiv SCM U Craiova, cu 2125 de spectatori.

Arbitraj ostil şi confuz

Brigada de arbitri a meciului CSM CSU – Energia a avut o prestaţie cel puţin ciudată, „reuşind” să intre în dizgraţia numeroşilor spectatori prezenţi la Arena „Antonio Alexe”.

Arbitrul Laurenţiu Grigoraş a dictat în minutul 25 două faulturi tehnice împotriva lui Uros Lucic, pentru proteste, care a fost astfel descalificat.

Decizia a fost exagerată, stârnind furia publicului şi nemulţumirea „băncii” orădene. Dacă în acest caz, arbitrul se poate considera totuşi „acoperit” de regulament, este inexplicabilă maniera generală generală de judecare a fazelor.

Arbitrii au folosit măsuri diferite în interpretarea contactelor dintre jucători, sancţionând cu faulturi repetate mai ales echipa orădeană. De exemplu, între minutele 4 şi 26, împotriva Energiei au fost dictate doar cinci faulturi, un număr ireal de mic. Abia spre final, arbitrii au mai echilibrat raportul faulturilor, care în final a fost de 21 (CSM CSU) la 16 (Energia).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor