Petru Filip da vina pe PDL

Petru Filip da vina pe PDL
Senatorul spune că atitudinea partidului faţă de persoana sa l-a determinat să demisioneze şi să se înscrie în PSD. 

Petru Filip a detaliat pe site-ul său motivele pentru care a părăsit PDL. Senatorul susţine nu vrea să lase loc de interpretări de genul „scufundării bărcii”. În explicaţia sa, Filip aduce aminte despre mandatele de primar ale Oradiei, care „nu mi s-au dat, ci au fost câştigate personal, chiar şi atunci când partidul era la limita intrării în Parlament”. De asemenea, proaspătul pesedist aminteşte că timp de 12 ani a condus PDL Bihor şi a avut rezultate „ce nu au putut fi contestate”.

Apoi a amintit despre momentul demisiei sale de la şefia PDL Bihor, din aprilie 2010. „Mi s-a sugerat că este nevoie de „sânge proaspăt” (noul preşedinte era cu 5 ani mai mare) în condiţiile în care nu exista niciun motiv de nemulţumire din partea conducerii. Nici motive electorale, nici profesionale, nici de altă natură. În acel context, am acceptat şi am demisionat din proprie iniţiativă. Nimeni din conducerea partidului – deşi eu eram vicepreşedinte la acea dată – nu şi-a pus vreun semn de întrebare”, îşi aminteşte Filip, subliniind că la nici doi ani de la demisia sa, „organizaţia PD-L Bihor este un dezastru. Înlocuitorul meu din 2010 a demisionat de curând. Conducerea PD-L a rămas în continuare pasivă”.

Un alt motiv invocat de Petru Filip pentru a-şi justifica plecarea stă în poziţia sa în partid, la nivel central. Filip scrie că se aştepta ca cei din echipa lui Vasile Blaga, care a pierdut alegerile din 2011, „să fie integraţi măcar profesional, ca recunoaştere a competenţelor proprii, în implementarea deciziilor partidului”. Dar, scrie Filip, „pentru mine, aşteptarea a luat sfârşit”.

Petru Filip, concediat de PDL?!

În fine, Petru Filip crede că PDL nu mai are nevoie de oameni cu experienţă, ca şi el. „Un partid care alege „să-şi concedieze” profesioniştii şi oamenii cu experienţă este un partid care se scaldă în ape tulburi. În politică nu te poate scoate nimeni la pensie. Este mediul în care selecţia se face natural, de cele mai multe ori de către electorat”, scrie senatorul. De aceea, Petru Filip crede că decizia sa de a pleca din partid „este corectă atât pentru mine, cât şi pentru PD-L, devreme ce nu mai are nevoie de oamenii cu experienţă. Pentru mine, cu părere de rău, se încheie un proiect. Am competenţa, determinarea şi voinţa de a începe un altul”. Petru Filip nu a detaliat cum arată proiectul său în sânul PSD.

Călin Corpaș

Petru Filip se inscrie in PSD

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !