Platforma Națională a Ombudsmanului Anti-Corupție în relația cu Mediul de Afaceri

1Comentariu
Simona Kadas şi Mihai Gotiu
Simona Kadas şi Mihai Gotiu

Simona Kadas a participat, în prezența și cu amabilul sprijin al celor mai importante instituții și organizații internaționale, UE și din România, la sediul Senatului României – Palatul Parlamentului, în data de 28 septembrie 2017, a avut loc Masa Rotundă dedicată fondării Platformei ”National Business Anti-Corruption Ombudsman” (Platforma Națională a Ombudsmanului Anti-Corupție în relația cu Mediul de Afaceri), precum și pentru concordarea punctelor de vedere privind funcționarea grupurilor de Lucru și a Planului de Acțiune pentru perioada imediat următoare, până în luna mai 2018.

Acest eveniment a reprezentat continuarea Conferinței Europene ”Improving Anti-Corruption Policies and Practices” (25-27 mai 2017), organizată de către Fundația EUROLINK- Casa Europei cu amabilul sprijin și participarea Vicepreședintelui Senatului României, Dl Mihai Goţiu, membru al Comisiei pentru Petiții, Anti-Corupție și Abuzuri, în cooperare cu European Network for Education and Training (EUNET) și co-finanțată de Europe for Citizens Programme a Uniunii Europene și în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel, precum și grație ghidajului teoretic și suportului moral oferit de Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Organizațiile neguvernamentale inițiatoare sunt – EUROLINK-Casa Europei, Catedra Internațională Onorifică “Jean Bart” în favoarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD) – proiect fondat în parteneriat cu Academia Română (2012) și Fundația Freedom House – România, un vast și reprezentativ spectru de instituții, precum camere bilaterale de comerț, asociații profesionale, misiuni diplomatice și alte entități nonguvernamentle din zona CSR, Anti-Mituire și Anti-Corupție, a fost prezent la lucrări în scopul expres al acordării sprijinului și propriei contribuții la succesul conceptului inițiat prin programul Comun BERD-OCDE, precum: FIC – Consiliul Investitorilor Străini; AmCham; Departamentul Economic și Comercial al Ambasadei R.F. Germania; Camerele Bilaterale de Comerț România-Turcia și Bulgaria-România; institute naționale de cercetare de sub egida Academiei Române; KPMG; EY; Oracle; ”Romanian Business Leaders”; Asociația Economiștilor din Ungaria; Centru pentru Cercetări Avansate în Management și Etică Aplicată; CSRmedia; Platforma Romania 100; RENAR și altele.

În cadrul inaugurării lucrărilor Mesei Rotunde, au adresat mesaje de salut și încurajare:din partea Senatului României – Mihai Goíu, Vicepreședintele Senatului României; Președinția României – Prof. Elena-Simina Tănăsescu- Consilier Prezidențial; BERD Londra – Dna Cristina Buzaşu – Acting Principal Manager – Parteneriate și Relații Externe; Platforma ”Romania 100” – Dl Adrian Baboi- stroie, fost Secretar de Stat – Ministerul Justiției; Fundația Freedom House România – Dl Gelu Trandafir – Director de Comunizare/fost Secretar de Stat – Consiliul Național al Audiovizualului. Propunerea înființării Consiliului Consultativ al Platformei ”Ombudsmanul Național Anti-Corupție în relația cu Mediul de Afaceri” a fost prezentată de Dl Sever AVRAM, Președinte Executiv al Fundației EUROLINK-Casa Europei, precum și grație sugestiilor teoretice și practice din partea: Rețelei OCDE Anti-Corupție pentru Europa de Est și Asia Centrală – Dna Olga Savran ; Consiliul Ombudsmanului de Business – Coordonatorul Ucrainian – Dna Tetyana Korotka ; Fundația Hanns Seidel – Dl Ciprian Petcu, Director Executiv; fostul Secretar de Stat/Negociator în relația cu OCDE, Dna Sorana Baciu; Direcția Analiză și Planificare Politică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Dna Alina Ruxandra Huszar; Grasco, Universitatea din Strasbourg – Dna Camelia Bogdan ; Baroul București – Dna Av. Ana-Maria Munteanu Institutul Național al Magistraturii – Procuror Militar (r) Formator Nelu Ciobanu – fost Director INM .

Vocația centrală a Ombudsmanului Național de Business este aceea de a investiga plângerile contra situațiilor de malpractice în actul de guvernanță economică și comercială. Motivația principală a agenților economici de a face apel la un asemenea mecanism se referă în mod specific la contextele când reprezentanții mediului de afaceri înregistrează probleme nerezolvate în relația cu Statul Român ori cu alte autorități publice locale, companii de stat/controlate majoritar de stat sau cu oficiali guvernamentali/locali.

Alături de Inițiatorii și participanții am devenit membru fondator atât al platformei cât și al nou creatului Consiliu Consultativ al Platformei ”Ombudsmanul Național Anti-Corupție în relația cu Mediul de Afaceri” care va opera deocamdată pe o bază de auto-finanțare și se va afla într-o perioadă de testare în cadrul parteneriatului extins dintre organizațiile societății civile, camerele de comerț și asociațiile profesionale stimulate să se alăture organizațiilor fondatoare ale acestui proiect, care într-o fază ulterioară, această structură semi-formală de desfășurare a activităților platformei urmează să genereze o structură mai oficială, atunci când resursele financiare și logistice de sprijin vor fi disponibile la nivel extern și intern, în mod special ținând cont de deschiderea oferită de Programul Comun BERD-OCDE.

Invitații și participanții la acest eveniment fondator au agreeat faptul că există o oportunitate excepțională ca mediul de afaceri să-și asume și să implementeze acum noi mecanisme și stimulente legislative, destinate ameliorării guvernanței corporatie și, în ansamblu, a reputației companiilor din România. Unul dintre mijloacele identificate să sprijine în mod expres acest obiectiv este în acest context certificarea și implementarea ISO 370001/2016 privind Anti-Mituirea, precum și noua legislație românească privind lobby-ul.

La finele evenimentului, în vederea sprijinirii acelerării angajamentelor naționale de țară luate de România la Summitul Global Anti-Corupție (Londra, 2016) și al aderări la OCDE, precum și la Convenția Anti-Mituire în cadrul Tranzacțiilor Internaționale, participanții au adoptat prin consens Pactului Național Anti-Corupție al Societății Civile și Mediului de Afaceri.

Tinând cont de noile tendințe, recomandări, exigențe și prevederi legale, precum și de enorma responsabilitate efectivă a organizațiilor relevante ale societății civile privind prevenirea și combaterea corupției, în special spre a asigura un viitor mai curat și mai bun viitoarelor generații, inițiatorii au făcut apel la toți liderii și militanții implicați cu adevărat în sprijinirea aplicării Strategiei Naționale Anti-Corupție să ia act și să adere la acest document, menit să sprijine și să ghideze fondarea, funcționarea și dezvoltarea Platformei ”Ombudsmanul Național Anti-Corupție în relația cu Mediul de Afaceri”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor