19. ianuarie 2012 11:04; Reactualizat la: 19.01.2012 11:04


PNO raspunde: Suntem un grup apolitic si independent

Galeria PNO la unul din meciurile lui FC Bihor Galeria PNO la unul din meciurile lui FC Bihor

Dupa ce in ultimele zile Prefectul Gavrila Ghilea l-a acuzat pe Cornel Popa ca se foloseste de suporterii lui FC Bihor pentru protestele din centru, galeria PNO Oradea a emis un comunicat oficial prin care se dezice de partidele politice din Romania. 

Comunicatul integral emis de Peluza Nord Oradea: 

“In lumina recentelor declaratii facute in fata presei atat de catre Prefectul de Bihor Gavrila Ghilea, cat si de senatorul PNL Cornel Popa, ne simtim datori sa ne exprimam punctul de vedere. Datori in primul rand fata de noi insine, deoarece am fost tarati in acest razboi mediatic fara voia noastra, fiind acuzati ca am fi fost manipulati de catre un partid aflat in opozitie, prin senatorul Cornel Popa.

Duminica la ora 12:00 s-au depus flori la statuia lui Eminescu, marcandu-se 162 de ani de la nasterea poetului, la eveniment luand parte si un grup de 7 – 10 tineri sustinatori ai FC Bihor.

Tot duminica, doua ore mai tarziu, la orele 14:00, in urma unei initiative lansate pe internet, aceeasi tineri raspund prezent in fata Bisericii Sf. Ladislau. La eveniment s-au strans aproximativ 25 de persoane – batrani, tineri sau oameni in plina maturitate – care s-au manifestat in mod pasnic, intonand Imnul National, fluturand tricolorul si scandand impotriva sistemului actual.

Singurul lucru care i-a mobilizat pe tinerii care au iesit duminica la ora 14 a fost lehamitea fata de situatia in care s-a ajuns. Logica argumentului prefectului nu are niciun sens, avand in vedere faptul ca tinerii au fost prezenti si la statuia lui Eminescu cu 2 ore inainte de protest, ori acolo nu ar fi avut nimeni motivatia de a-i mobiliza la depunerea de flori.

Nu am fost contactati de Cornel Popa sau de alte persoane apropiate acestuia ori vreunui partid aflat la Putere sau in Opozitie. Nu vom accepta sa facem jocurile nimanui!

Motivele pentru iesirea in strada sunt acelasi cu care se confrunta oricare dintre noi. Situatia de acasa ne-a impins sa iesim in strada. Ne e greu sa vedem cum parintii fac tot felul de calcule pentru a iesi la liman cu plata utilitatilor. Ne e greu, studenti fiind sa ne gasim un loc de munca. Ne e greu sa traim intr-un sistem corupt, sa ni se ceara bani pentru a fi tratati in spitale asa cum se cuvine. Nu poate sa nu ne induplece faptul ca un batran isi da toata pensia pe medicamente. Ne e greu sa ne uitam nepasatori la necazurile intregii tari.

Avem si noi familii, parinti, bunici pensionari, unii slujbe prost platite, altii fac parte din sistemul infect de invatamant, si nu vrem ca unica solitie pentru un trai decent sa fie emigrarea.

Se incearca introducerea ideii ca suporterii ar fi cetateni de mana a 2a, huligani, golani, derbedei cu gandul doar la batai. Se incearca minimalizarea opiniei acestora, se incearca incadrarea lor intr-o speta josnica. Se uita faptul ca si suporterii au locuri de munca, au o familie, au parinti, au iubite. De asemenea au si o pasiune, motiv pentru care sunt denigrati prin intermediul mass-mediei, deoarece e mai usor sa se implementeze ideea cum ca suporterii ar fi singura problema a acestei tari, decat sa se incerce rezolvarea adevaratelor problem ale tarii.

PNO este un grup apolitic si independent inca de la infiintare. Nu avem simpatii nici catre partidele aflate la putere, dar nici catre partidele aflate la Opozitie. Din punctul nostru de vedere, toata clasa politica existenta de dupa 89 se foloseste de acelasi sistem corupt, indiferent de partidul politic aflat la guvernare. Cerem imperativ tuturor partilor politice sa evite sa se foloseasca de FC Bihor si de suporterii sai. Nu suntem si nu vom accepta sa fim considerati o masa de manevra pentru scopurile electorale ale niciunui partid.”

Taguri:

Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Planuri pentru un nou mandat
Actualul primar şi-a prezentat o parte din strategia sa pentru Oradea, în mandatul 2012-2016. mai multe »
Portii de ras in Queen’s Pub Oradea
Porţii de râs vor fi împărţite şi în această seară în Queen's Pub, Atitude şi Stand up in the city îi aduc [...] mai multe »
Imbracaminte de primavara la Arena Antonio Alexe
Cavi Expo – Fashion oferă orădenilor îmbrăcăminte şi încălţăminte de primăvară în perioada 23 – 27 mai. mai multe »
Hospice Emanuel, alaturi de cei aflati in suferinta
Oamenii cu suflet mare sunt invitaţi să se alăture Fundaţiei Hospice Emanuel Oradea în misiunea sa de a asigura o [...] mai multe »
TBC la Gradinita 27 din Oradea
147 de copii de la Gradinita 27 (lângă Biserica Emanuel) din Oradea au fost testaţi zilele trecute pentru a se [...] mai multe »
Ziua Eroilor sarbatorita la Oradea
Garnizoana Oradea şi Consiliul Director Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” anunţă pe 24 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren