Polițista care pictează cu cuțitul

De Veronica Bursaşiu
3Comentarii
Polițista care pictează cu cuțitul
Își pune pe pânză sufletul. Nu cu pensula, ci cu cuțitul. Această tehnică îi permite artistei să obțină efecte tridimensionale ce duc cu gândul la basoreliefuri.

Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, are suflet de artist. Cu ocazia Zilei Poliției Române, Alina a adus în fața publicului orădean 14 lucrări, realizate într-o tehnică specială, în cadrul expoziției „Tușe de suflet”. Vernisajul a avut loc în Cetatea Oradea. Alina Dinu nu se află pentru prima dată în postura de artist, de creator. Proaspătul comisar-șef s-a ocupat multă vreme cu creația de bijuterii, iar mai nou a aflat tainele împâslirii lânii, un fel de sculptură în lână, dar și ale picturii fluide cu răşină epoxidică. Cea care a vorbit despre lucrările Alinei Dinu a fost asistentul universitar dr. Anca Popescu, consultant de specialitate al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, care a remarcat că tablourile degajă „entuziasm cromatic”.

Chiar dacă era atrasă de pictură încă din copilărie, Alina Dinu a trecut la treabă abia acum trei ani, „în momentul în care teama de eşec a fost depăşită de dorinţa de a picta”. A început direct cu cuţitul de pictură, pentru că se declară „fascinată de cea de-a treia dimensiune pe care o adaugă urmele lăsate de cuţit pe pânză”. Alina Dinu a mărturisit că aprecierile celor care au participat la vernisaj „i-au dat aripi”.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor