Polițiștii bihoreni au dat amenzi de 26.750 lei într-o singură zi

De Oana Farcas
1Comentariu
Polițiștii bihoreni au dat amenzi de 26.750 lei într-o singură zi
În prima zi din săptămână, poliţiştii rutieri şi de ordine publică au aplicat 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 26.750 lei, și au ridicat 10 permise de conducere.

Conform polițiștilor, acţiunea a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Astfel că, luni au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 26.750 lei.

„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la început de săptămână, au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 26.750 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut zece permise de conducere. De asemenea, au fost constatate două infracțiuni și trei tamponări”, transmite ofițerul de presă IPJ Bihor, Ioana Lascău.

Printre cei sancționați se numără un tânăr de 23 de ani, din Ucuriș, care a fost depistat pe drumul județean 792/A, în localitatea bihoreană Olcea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 104 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.

Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor