Poloiştii juniori III au „defilat” la turneul final I

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Crişul este favorită la titlul ediţiei
Crişul este favorită la titlul ediţiei - © Foto: Christian Șandor
Desfăşurat la Oradea, primul turneu final al CN de polo pentru juniori III a consemnat superioritatea echipei Crişul, care şi-a învins categoric toate adversarele.

Formaţia pregătită de antrenorul Cosmin Goina a înregistrat următoarele rezultate: 8-2 cu Prosper Oradea, 18-2 cu CSM Cluj-Napoca, 8-3 cu Viitorul Cluj-Napoca, 17-4 cu Dinamo, 13-3 cu CSŞ nr. 1 Bucureşti, 16-9 cu Steaua şi 12-7 cu Triumf Bucureşti. Prosper (antrenor Ciprian Câmpianu), cea de-a doua echipă orădeană calificată la turneele finale, este de fapt o pepinieră a Crişului, fiind alcătuită din jucători mai mici cu un an faţă de adversari.

Clasamentul după primul turneu final este: 1. Crişul, 21 de puncte; 2. Triumf, 18 p; 3. Viitorul, 13 p; 4. CSŞ Nr. 1, 10 p; 5. Steaua, 10 p; 6. Prosper, 6 p; 7. Dinamo, 4 p; 8. CSM Cluj-Napoca, 0 p. Ultimul meci al turneului, dintre Crişul şi Triumf, a pus faţă în faţă cele două favorite la titlul ediţiei. Orădenii au dominat copios întâlnirea, luând o opţiune serioasă la titlul de campioană. „Este greu de crezut că am putea fi învinşi la şase goluri diferenţa la Bucureşti, pentru a pierde titlul, după victoriile de la Oradea. Avem o echipă bine pregătită, cu câţiva copii valoroşi în lot, cum ar fi Laza, Nichita Ilisie, Majoros şi alţii. Eu cred că nu vom avea probleme la cel de-al doilea turneu final”, a afirmat directorul CS Crişul, Ionel Bungău.

Lotul echipei orădeană cuprinde următorii jucători: Iovan, Bărcan – portari; Budurean, Ihos, Sava, H. Ilisie, Oltean, Barna, Stoica, Murg, N. Ilisie, Majoros, Laza, Luncan. Al doilea turneu final al CN va avea loc la Bucureşti, la 7-10 iulie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase