BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Premieră la Teatrul Arcadia: „Regele Smoc de Barbă”

Premieră la Teatrul Arcadia: „Regele Smoc de Barbă”

la 20 September 2018 10:33 Reactualizat la: 20 September 2018 11:48

Premieră la Teatrul Arcadia: „Regele Smoc de Barbă”

20 September 2018 10:33 Reactualizat la: 20 September 2018 11:48
Stagiunea debutează cu o poveste a Fraţilor Grimm, în regia lui Hanyecz Debelka Róbert.
Scris de Demian - Stagiunea debutează cu o poveste a Fraţilor Grimm, în regia lui Hanyecz Debelka Róbert.

Trimite articolul

X

De mult timp căuta o poveste care să nu fie atât de cunoscută, dar să fie totuşi o poveste clasică, şi s-a bucurat când a găsit-o pe aceasta: „Regele Smoc de Barbă” a Fraţilor Grimm. Regizorul Hanyecz Debelka Róbert a găsit o poveste cu o prinţesă neobişnuită, o fată care trăieşte o perioadă a vieţii în care la fiecare întrebare are un răspuns negativ. „Ştim foarte bine că mulţi copii, în anumite situaţii, cad în această stare. Poate fi o fază isterică de cinci minute, sau poate ţine săptămâni întregi. Cum se poate ieşi din starea aceasta? Vrem să le arătăm copiilor că se poate, că există o cale de a găsi soluţii. Trebuie să privim din depărtare, obiectiv”, spune regizorul.

Premiera, care va avea loc duminică, 23 septembrie, de la ora 11:00, este povestea Fiammettei, fiica unui rege dintr-o ţară îndepărtată, care atunci când i-a venit vremea măritişului, niciun peţitor nu i-a fost pe plac. Era trufaşă şi îi jignea pe toţi pretendenţii. Regele se hotărăște să o dea de nevastă primului cerșetor care se va apropia de castel. În ciuda rugăminților fetei, regele va fi neînduplecat, iar Fiammetta se va muta într-o cocioabă din regatul lui Smoc de Barbă. Prințesa va învăța lecția umilinței, nevoită fiind să se obișnuiască cu munca, apreciind adevăratele valori. La final, doica îi va pregăti o surpriză, pentru că cel care o va lua de soţie nu e tocmai un cerşetor…

Scenograful spectacolului este Albert Alpár, care a mai lucrat în Oradea, dar din 2008 este scenograf la Teatrul Maghiar din Timişoara. Muzica este semnată de Csernák Zoltán Samu, care a prins pe note exact atmosfera dorită de regizor. Cu dramaturgul Syabo Attlia, Hanyecz Debelka Róbert a făcut multe spectacole împreună. A fost surprins că pe parcursul repetiţiilor, acesta scurta şi modifica textul cu multă uşurinţă, lucru rar întâlnit. Traducerea textului îi aparţine lui Florian Silaghi.

Zentania Lupșe joacă rolul Carmelitei, doica Fiammettei, cea care o menajează şi o protejează pe tânăra fată, care a crescut sub ochii ei. Spectacolul are dublă distribuţie, Armanca Serac jucând la rândul ei rolul doicii. Alexandru Pop este în piesă prietenul Carmelitei, iar Patrick Negrean joacă şi rolul căţelului, dar şi al cerşetorului şi al regelui. Fiammetta este actriţa Consuela Egyed, care a ţinut să îi mulţumească regizorului pentru răbdarea şi calmul pe care le-a avut la repetiţii, şi pentru libertatea pe care a dat-o actorilor. Ea spune despre personajul ei că are o evoluţie frumoasă pe parcursul spectacolului, transformarea acesteia fiind un mesaj pozitiv transmis copiilor, mesaj din care pot învăţa ceva. „Regele Smoc de Barbă” este un spectacol pentru copii de vârsta 6+. Un bilet costă 15 lei, iar următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 11:00.

În prim-plan, actorul!

Sebastian Lupu, noul director artistic, şi-a prezentat la conferinţa de presă echipa, Andreea Costea devenind noul șef de proiecte la trupa Arcadia, iar coordonator tehnic, Peter Papp. Sebastian Lupu a precizat că prima premieră a stagiunii a fost antamată şi contractată sub direcţiunea lui Florian Silaghi. „După cum am promis, nimic din ceea ce s-a făcut înainte nu va fi dat la o parte, eventual dacă e cazul, îmbunătăţit”.

5_Arcadia_12 k

Consideră ca fiind foarte important ca de fiecare dată, despre un spectacol să vorbească creatorii acelui spectacol. „Un regizor rus, la un moment dat, este întrebat: ce pretenţii ai de la actorii tăi? Răspunsul a fost unul sublim: Ce pretenţii poţi să ai atunci când eşti îndrăgostit? Îmi pare rău că nu am fost eu cel care a spus asta. Da, nu poţi să ai niciun fel de pretenţii când eşti îndrăgostit. Actorii tăi vor fi cei mai buni, pentru că pur şi simplu îi iubeşti. Eu sunt foarte hotărât ca atâta timp cât voi fi la conducerea artistică a acestei trupe, să pun un imens accent pe actori. Ei trebuie să fie cunoscuţi, ei trebuie să fie salutaţi pe stradă. Nu înţeleg de ce un actor al comunităţii noastre nu ar trebui să declanşeze măcar 10%, dacă nu chiar 80%, din reacţiile pe care le stârneşte o vedetă tv locuitorilor Oradiei”, punctează Sebastian Lupu.

Spectacole-lectură

Pentru această stagiune se lucrează deja la spectacolul-lectură „Năpasta” de I.L. Caragiale, un text necesar elevilor orădeni, un spectacol ce va fi prezentat în şcoli. Ideea este ca aceste spectacole să aibă 30-50 de reprezentaţii pe an. Este o noutate stagiunea de teatru-lectură, care va cuprinde: „Năpasta”, „Steaua fără nume”, „Iona” şi „Jocul ielelor”. „Am vrut să mă axez în principal pe actorii trupei Arcadia, însă am avut plăcuta surpriză să am oferte de la trupa Iosif Vulcan, să intre şi ei în spectacole. Vă mărturisesc, sunt dorinţe personale. Este un semn că ceea ce visez eu să se întâmple e pe cale de a se întâmpla. Probabil că pentru spectacolul Iona, având în vedere că este un text foarte greu, îl voi folosi pe marele nostru actor Tiberiu Covaci, un actor «adormit» în ultimii zece ani – nu atac pe nimeni. De cine a fost adormit? De el însuşi, de alţii…”, spune directorul artistic.

Următorul spectacol va fi „Isprăvile lui Păcală”, în regia lui Petru Ghimbăşan (compozitor Ovidiu Iloc, scenograf Csuri Emese). Tot în acea perioadă se va relua frumosul spectacol „Apolodor, pinguinul călător”. Va urma „Cei trei muschetari” de Al. Dumas, în regia lui Traian Săvinescu – regizor care a mai colaborat cu Arcadia (compozitor Ovidiu Iloc, scenograf Oana Cernea). De altfel, compozitorul Ovidiu Iloc va da o identitate muzicală acestui teatru, după cum îşi propune Sebastian Lupu.

Teatru pentru copii şi adolescenţi
Se vor mai face spectacole de păpuşi, un lucru important în repertoriul teatrului. Sunt în discuţii şi proiecte pentru spectatorii poate cei mai importanţi, cei de 14-15 ani. „Caut texte, caut regizori importanţi, care în general montează doar la scenele mari, care să vină să lucreze cu actorii mei, să facă spectacole pentru adolescenţi. De altfel, ca o noutate, ne vom numi de acum Teatrul pentru Copii și Adolescenți Arcadia. Suntem singurul teatru din provincie care ne propunem aşa ceva. Un singur teatru mai este în ţară, Teatrul Excelsior din Bucureşti. Consider că cea mai mare nevoie de teatru este în zona 12-17 ani. Acolo, de fapt, trece copilul de la joaca pe care o vede pe scenă, la dorinţa de cunoaştere culturală. Şi culmea, noi atunci îi părăsim! Şi dorim să revină la teatru la 17 ani, îi aducem cu japca din şcoli şi nu înţeleg de ce trebuie să vină, când pot să stea pe o terasă, sub Pasaj. Lucru pentru care nu îi fac pe ei vinovaţi. Noi suntem vinovaţi! Dacă noi nu le facem o ofertă, ei nu au nicio vină. După ce le vom face o ofertă profesionistă vreo 3-4 ani, abia atunci putem stabili a cui e vina”.
Vor mai fi în stagiune şi medalioane de autori cu mai puţine reprezentaţii: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, şi ulterior se vor integra şi medalioane de autori contemporani.

Trimite articolul

X
Taguri:
oradea ,
premiera ,
Regele Smoc de Barbă ,
teatrul arcadia

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Debut victorios în noua campanie din FIBA Europe Cup. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Fribourg Olympic
    „Leii roșii” au început cu dreptul participarea la actuala ediție a FIBA Europe Cup, după victoria repurtată în fața campioanei Elveției, Fribourg Olympic Basket, cu scorul de 93-67.

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE perioada 12.10.2026 - 17.10.2026 - PL Stei + PL Salonta + PL Alesd + PL Oradea + PL Rural + PL Beius

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Incendiu violent la un depozit din Tileagd. Opt echipaje de pompieri, mobilizate la fața locului
    În după amiaza zilei de miercuri, 7 octombrie, un depozit de mobilă construit pe trei niveluri, din Tileagd, deținut de o companie a fost cuprins de flăcări.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe Târgul de toamnă de la Fechetău. Cea mai mare piață de vechituri din Estul Europei îşi aşteaptă vizitatorii la Negreni
    Ediția de toamnă a „Târgului de la Fechetău”, de la Negreni, începe joi, 8 octombrie, și se încheie duminică, 11 octombrie. Evenimentul, cu o tradiție de câteva secole, reunește comercianți și vizitatori din țară și din străinătate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    CCR a declarat neconstituțională legea prin care Cociuba Mare urma să fie inclusă pe listele zonelor cu resurse turistice
    Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională, în ansamblul său, legea prin care comuna Cociuba Mare urma să fie introdusă în anexele referitoare la unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.

    BIHON Sport local

    Un nou campus pentru portari organizat de DLB Goalkeeper Academy
    Lansată oficial în 1 decembrie 2025, prima academie de portari din nord vestul României programează al doilea campus. DLB Goalkeeper Academy Oradea colaborează cu HPB Torwart Akademie din Salzburg și este condusă de fostul internațional juniori Denis Lungu-Bocean și tatăl său Daniel, care are origini bihorene.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X