Proiect pentru „O tinereţe mai curată”

BEIUŞ – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, desfăşoară miercuri la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”, din Beiuş un nou modul al proiectului „O tinereţe mai curată”.

Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat în perioada martie – mai a anului acesta, în liceele din localităţile Salonta, Aleşd şi Săcueni.

 Acţiunea este o campanie de informare a tinerilor, asupra problemelor majore cu care sunt predispuşi să se întâlnească: consum de droguri, alcool, tutun, trafic de persoane şi prostituţie.

„În cadrul modulului de la Beiuş, pe lângă discuţii şi aplicări de chestionare, proiecţii video cu referire la consumul de stupefiante, alcool, avort, specialiştii prezenţi vor discuta cu profesorii despre semnele unui abuz, despre modul de recunoaştere a acestor semne si a modului de aducere la cunoştinţă a acestor fapte organelor abilitate”, explică Ciprian Novac, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor.

În urma analizei chestionarelor completate în prima parte a anului de către elevii din Salonta, Aleşd şi Săcueni, a rezultat că drogul cel mai cunoscut în rândurile liceenilor este marijuana, fiind urmat de cocaină. Tentaţia de a consuma droguri se regăseşte în procent de 9,6% la Salonta, 4,8% la Aleşd şi 2,8% la Săcueni.

Mai puţin de un sfert dintre cei chestionaţi au primit oferte  pentru consum de droguri. Aceasta se întâmplă cel mai des  la discotecă, petrecere, cartier sau alt loc neprecizat şi  vizează în marea majoritate a cazurilor droguri “uşoare” şi anume marijuana şi ecstasy iar drogurile sunt oferite gratuit. Procentul celor care au consumat droguri se prezintă astfel: 2,1% la Salonta, 1,6% la Aleşd şi 2,8% la Săcueni.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase