Proiect pentru salvarea liliecilor

De Dan Birta
Szdodoray – Paradi Farkas
Szdodoray – Paradi Farkas
Un proiect în valoare de 1.286.575 de euro vrea să contribuie la protejarea liliecilor.

Un proiect în valoare de peste 1.250.000 de euro vine în întâmpinarea iubitorilor de natură. Proiectul „Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău”, co-finanţat de către Uniunea Europeană se derulează în perioada 2010 – 2013 de către APM Bihor, Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România şi Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”.

Valoarea totală a proiectului: 1.286.575 de euro, din care contribuţia Life+ este de 643 288 de euro.

Obiectivele proiectului

Potrivit managerului de proiect, Szdodoray – Paradi Farkas, principalul obiectiv al proiectului este asigurarea pe termen lung a conservării populaţiilor de lilieci în arealul proiectului, dar şi creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului larg, referitor la importanţa ecologică a liliecilor şi necesitatea protecţiei lor. De asmenea se încearcă crearea unei reţele de specialişti şi organizaţii, care pot contribui la monitorizarea pe termen lung a populaţiilor de lilieci din zona proiectului.

„În cadrul proeictului vor fi realizate planuri de management pentru şapte specii de lilieci din zona de desfăşurare a proiectului şi va fi conceput un ghid pentru elaborarea de planuri de gestionare pentru adăposturi subterane, a habitatelor învecinate, care ar putea fi utilizate în viitor la nivel naţional”, a precizat Szdodoray – Paradi Farkas. În cadrul proiectului vor fi închise într-un mod favorabil liliecilor 15 peşteri, pentru a reduce la un minim perturbările produse de om şi vor fi luate măsuri de a evita perturbarea liliecilor în cele mai importante peşteri vizitate de către turişti.

Alte lucrări executate în cadrul proiectului sunt: modificarea condiţiilor de iluminare în trei peşteri; plasarea de semne de avertizare la 40 de peşteri din aria de desfăşurare a proiectului, pentru a interzice accesul oamenilor la coloniile de lilieci din peşteră; curăţarea de deşeuri a nouă habitate subterane importante şi plasarea de panouri de informare în faţa a 15 peşteri. Panourile vor prezenta importanţa liliecilor, respectiv obiectivele principale ale proiectului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !